Site-ul de investigații Snoop a prezentat cazul, în august 2024, iar Curtea de Conturi l-a obligat pe Greblă să restituie sumele încasate necuvenit. Acum, un raport al Agenției Naționale de Integritate confirmă dezvăluirile.
„În perioada martie 2023 – septembrie 2024, a semnat în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, trei ordine care au produs un folos material pentru sine, reprezentat de majorarea veniturilor de natură salarială încasate în exercitarea funcției”, precizează ANI.
Primul Ordin pe care l-a emis Toni Greblă în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, instituția care se ocupă de corectitudinea campaniilor electorale și controlul finanțării partidelor, a fost să își majoreze salariul.
Suma încasată ilegală
Suma de recuperat de la Greblă a fost de aproape 24.000 de euro, bani încasați ilegal.
Ordinul din 174 din 30 martie 2024, semnat chiar de Greblă, îi majora acestuia salariul cu 50%.
Investigația Snoop.ro, publicată în august 2024, a fost confirmată de un raport al Curții de Conturi în septembrie 2024.
„Prin stabilirea eronată a indemnizației lunare și, implicit, a diurnelor zilnice, cheltuielile de personal raportate prin contul de rezultat patrimonial al anului 2023, au fost supradimensionate cu suma de 118.830 de lei (n.r. – aproape 24.000 de euro)”, se arată în raportul Curții de Conturi, trimis către AEP în iunie 2024, și obținut de site-ul de investigații Snoop.ro.
Toni Greblă: „O eroare”
Fostul președinte al AEP, Toni Greblă, a declarat pentru Snoop.ro că a fost „o eroare și că a returnat banii”.
Greblă a susținut că el a chemat Curtea de Conturi pentru a constata eroarea, dar informația a fost contrazisă în mod oficial de Curtea de Conturi într-un răspuns pentru Snoop.
Parlamentul a decis, pe 28 februarie 2025, să îl revoce din funcția de președinte al AEP pe Toni Greblă. În hotărârea Parlamentului se regăsesc mai multe informații din anchetele Snoop, inclusiv cea privind majorarea salariului.
Un al doilea raport ANI arată că Toni Greblă s-a aflat și în situația de incompatibilitate între 28 martie 2023 și 28 februarie 2025, deoarece a deținut simultan funcția de președinte al Secției de drept privat a Consiliului Legislativ și pe cea de președinte AEP.
Informarea Agenției Naționale de Întegritate
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV și INCOMPATIBILITATE
GREBLĂ TONI – fost Președinte al Autorității Electorale Permanente și fost Președinte al Secției de drept privat a Consiliului Legislativ
În perioada martie 2023 – septembrie 2024, a semnat în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, 3 Ordine care au produs un folos material pentru sine, reprezentat de majorarea veniturilor de natură salarială încasate în exercitarea funcției.
Prevederi legale încălcate:
70 și art. 72 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 39 alin. (1) din OUG nr. 57/2009
De asemenea, în perioada 28.03.2023 – 28.02.2025, simultan cu deținerea funcției de președinte al Secției de drept privat a Consiliului Legislativ a exercitat și funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente.
Prevederi legale încălcate: 25 și art. 26 din Legea nr. 73/1993