În cursul zilei de ieri, 18 octombrie, în jurul orei 13.25, în localitatea Topalu din județul Constanța a avut loc un eveniment rutier provocat de un șofer care se urcase rupt de beat la volanul unui autoturism. Din păcate, doi copii minori, pasageri în mașină, au fost răniți.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, șoferul care a provocat accidentul are 38 de ani și era beat.
”Acesta a condus un autoturism pe raza localității Topalu și, ajungând în dreptul unui imobil, a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate aflat pe partea stângă a drumului.”, au precizat reprezentanții Poliției.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a 2 minori, de 3, respectiv 9 ani, pasageri în autoturism.
Polițiștii rutieri l-au testat pe bărbatul în cauză cu aparatul etilotest și au constatat că acesta băuse zdravăn înainte de a urca la volan. A rezultat o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost transportat la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ