Astăzi, 11 noiembrie, traficul rutier pe Autostrada A2 București-Constanța este oprit pe ambele benzide circulație spre Capitală.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit pe ambele benzi pe Autostrada A2 pe sensul Constanța – București, la kilometrul 66, în zona localității Lehliu – Gară, județul Călărași, după ce patru ansambluri auto au fost implicate în două evenimente rutiere. În urma coliziunilor față-spate nu au rezultat victime. Sunt luate măsuri de eliberare a carosabilului, prin tractarea autovehiculelor implicate, iar între kilometrii 105 – 66 traficul se desfășoară controlat.
Pentru deplasarea către București, recomandăm ieșirea de pe autostradă la kilometrul 105 spre Drajna.
Se estimează reluarea circulației pe A2 după ora 12.00.
Foto: Ilustrativ