Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 4 iulie, în localitatea Lipnița, județul Constanța. Un autoturism a intrat într-o căruță.
La fața locului intervin mai multe resurse, respectiv două ambulanțe Saj B2, două echipaje Smurd B2, elicpterul SMURD și autospeciala de transprot victime multiple.
Potrivit dr. Claudia Tatarici, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, în urma accidentului este posibil să fie mai multe victime.
Știre în curs de actualizare.
Update: Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța
La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N 3, în apropierea comunei Lipnița, a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate rezultă că impactul s-a produs între un autoturism condus de un bărbat și un atelaj hipo în care se aflau doi minori de 11 ani, respectiv 9 ani, și o femeie.
În urma accidentului rutier cei doi minori au fost răniți grav, asupra fetiței de 11 ani în prezent efectuandu-se manevre de resuscitare.
Conducătorul auto urmează a fi testat cu aparatul etilotest.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare.
Foto: Ilustrativ