Un accident rutier a avut loc astăzi, 3 iunie, în județul Constanța. Un autoturism a lovit o altă mașină parcată și apoi a intrat într-o terasă, în localitatea Ștefan cel Mare, str. DN 22C. În urma impactului au rezultat 4 victime conștiente.
La fața locului intervin o autospecială de stingere, un SMURD B, autospeciala de transport victime multiple și un echipaj al Serviciului de Ambulanță.
Știre în curs de actualizare.
Update: Potrivit dr. Claudia Tatarici, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, în acest accident au fost implicate 5 victime:
- 2 pacienți cu traumatism craniocerebral
- un pacient cu traumatism de membru superior și traumatism toracic
- un pacient cu atac de panică, fără marcă traumatică
- un pacient cu traumatism abdominal
Doar 4 din cele 5 persoane au fost transportate la spitalul din Cernavodă. Persoana cu atac de panică doar a asistat la accident, nu a fost implicată.
Update2: ”Din accidentul rutier au rezultat 4 victime, o femeie și 3 bărbați, clienți ai popasului, care au transportați la spital conștienți, cooperanți. La locul accidentul au fost evaluați medical șoferii autoturismelor implicate care au refuzat transportul la spital.”, au subliniat reprezentanții Biroului de presă al ISU Constanța.
Foto: Ilustrativ