Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Un bărbat din Constanța a fost arestat după ce a încercat să dea mită unui polițist de la Rutieră

Published

on

politia rutiera

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în baza delegării, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 38 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită. Persoana în cauză a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 23.30, bărbatul în cauză, în calitate de conducător auto oprit în trafic, i-ar fi oferit unui polițist, în mod direct, suma de 927 de lei, pentru ca acesta din urmă să nu își exercite atribuțiile de serviciu, respectiv constatarea unei posibile infracțiuni de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițistul, din cadrul Serviciului Municipal Siguranță Rutieră, a anunțat imediat organele abilitate, cercetările fiind preluate de polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

În cursul zilei de ieri, 23 septembrie a.c., acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions