Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Un bărbat suspectat că a violat și omorât o femeie în județul Tulcea, prins după 26 de ani

Published

on

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au reţinut un bărbat acuzat că, în urmă cu 26 de ani, a violat şi ucis o bătrână în vârstă de 75 de ani, într-un sat din judeţul Tulcea. Presupusul autor al crimei a fost prins în urma efectuării unei expertize genetice.

Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și a formulat propunere de arestare preventivă a unui inculpat pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.

”Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în noaptea de 25/26 iulie 1999, într-un sat din județul Tulcea, inculpatul a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate, unde, prin exercitarea unor acte de violență/constrângere, a întreținut un raport sexual cu aceasta. Ulterior, pentru a împiedica victima să țipe/facă zgomot și să alarmeze vecinii/trecătorii, precum și pentru a ascunde săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu, inculpatul a exercitat în continuare acte de violență gravă asupra acesteia. Multiplele leziuni traumatice grave suferite au provocat decesul persoanei vătămate, în vârstă de 75 de ani, aceasta fiind găsită în dimineața zilei de 26 iulie 1999, dezbrăcată, sub un pat metalic aflat în locuință.”, precizează comunicatul de presă transmis de Parchetul General.

În cursul zilei de ieri s-a dispus reţinerea inculpatului.

Printre probele administrate în cauză se află un raport de expertiză genetică judiciară din data de 6 august 2025, emis de Intitutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., care arată că profilul genetic al inculpatului – identificat în baza de date cu profile genetice din cadrul Sistemului Național de Date Genetice Judiciare – este identic cu profilul genetic al persoanei de sex masculin obținut ca urmare a analizării urmelor biologice de la locul faptei.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions