Astăzi, 27 februarie, în jurul orei 7.15, a fost emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, prin care cetățenii au fost avertizați asupra posibilității producerii unor căderi de obiecte din spațiul aerian, în contextul semnalării unor ținte aflate în proximitatea frontierei României cu Ucraina.
Transmiterea mesajului a fost realizată prin sistemul RO-Alert, la solicitarea autorităților competente în monitorizarea spațiului aerian, respectiv în baza informărilor primite de la Statul Major al Forțelor Aeriene.
Începând cu ora 7.47, măsura de alertare aeriană a fost ridicată.
Pe durata acestei situații nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgență 112.
”Subliniem faptul că mesajele RO-Alert au un rol preventiv și sunt utilizate pentru a informa rapid populația în situații care pot genera riscuri, astfel încât cetățenii să poată adopta din timp măsuri de autoprotecție.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al ISU Delta Tulcea.