Astăzi, în jurul orei 12.00, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj de informare și avertizare prin sistemul RO-ALERT către populația din zona de nord a județului Tulcea.
Mesajul are caracter preventiv și vizează posibilitate căderii unor obiecte din spațiul aerian. În acest context, sunt recomandate măsuri minime de siguranță, precum adăpostirea și respectarea indicațiilor autorităților, în funcție de evoluția situației.
Decizia transmiterii mesajului RO-ALERT a fost luată în urma unei informări primite de la Statul Major al Forțelor Aeriene, care, prin mijloacele proprii de supraveghere, a detectat existența unor ținte aflate în deplasare către zona de frontieră dintre România și Ucraina.
”Reiterăm apelul către cetățeni de a-și menține calmul, de a urmări cu atenție mesajele transmise prin sistemul RO-ALERT, de a se informa exclusiv din surse oficiale și de a sesiza de îndată numărul unic de urgență 112 în cazul observării unor incidente sau situații deosebite.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al ISU Delta Tulcea.
Update: Până la această oră, 13.10, nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgență 112.