Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Actual

Un șarpe a fost găsit sub o mașină în municipiul Constanța. A fost capturat de jandarmi

Published

on

sarpe constanta

Un șarpe a fost găsit sub o mașină din Constanța, capturat de jandarmi și îndepărtat în siguranță.

Astăzi, în urma unui apel la SNUAU 112, prin care era semnalată prezența unui șarpe sub un autoturism din municipiul Constanța, la fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Jandarmii au identificat și capturat reptila în condiții de siguranță, după care au eliberat-o în mediul său natural, departe de zona locuită, fără a exista persoane rănite sau alte incidente.

”Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța recomandă cetățenilor ca, în cazul observării unui șarpe în apropierea locuințelor sau în alte zone frecventate, să nu încerce să îl captureze ori să îl alunge și să solicite sprijin prin apel la 112.”, au notat reprezentanții jandarmilor,

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions