Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

Update: Avarie RAJA la intersecția b-dului Mamaia cu str. Unirii din municipiul Constanța

Published

on

fara apa

În urma realizării săpăturilor pentru remedierea avariei pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Unirii din municipiul Constanța, s-a constatat necesitatea înlocuirii unui tronson pe o lungime de câțiva metri. Totodată, lucrările au fost mult îngreunate din cauza diametrului mare al conductei și a adâncimii la care este poziționată aceasta, făcând dificilă acțiunea de decopertare a terenului având în vedere instabilitatea zonei din cauza infiltrațiilor de apă.

Pentru a putea executa lucrările în siguranță, este necesară prelungirea perioadei de întrerupere a furnizării apei potabile. Prin urmare, până în jurul orei 23.00, sunt în continuare afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada Unirii – tronsonul delimitat de strada Locotenent Gheorghe Economu și bulevardul Mamaia, cu străzile adiacente și punctele termice aferente.

”Vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere și asigurăm toți abonații afectați că lucrătorii fac tot ce este omenește posibil pentru finalizarea intervențiilor și restabilirea cât mai rapidă a serviciului de alimentare cu apă către consumatori.”, au precizat reprezentanții Biroului de comunicare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions