În urma verificărilor efectuate în zona avariei, echipele de intervenție au constatat necesitatea înlocuirii unui tronson din conducta cu diametrul de 400 mm de pe strada Constanței din orașul Năvodari, județul Constanța.
Lucrările sunt complexe, atât din cauza diametrului conductei și a adâncimii la care aceasta este pozată, cât și a instabilității terenului din cauza infiltrațiilor. La ora actuală, echipele RAJA lucrează în regim continuu pentru degajarea și decopertarea conductei care urmează să fie înlocuită.
Lucrările sunt estimate să se finalizeze în jurul orei 18.00.
În continuare sunt afectați de lipsa apei consumatorii din orașul Năvodari. Având in vedere topografia sistemului, dar și lungimea rețelei de distribuție, furnizarea apei se va relua gradual în zonele afectate ale orașului, pe măsură ce rețeaua va intra în presiune.
”Ne cerem scuze consumatorilor afectați și îi asigurăm că echipele de intervenție aflate la fața locului fac tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor de reparații într-un timp cât mai scurt.”, precizează reprezentanții Biroului de Comunicare RAJA SA.