În această dimineață, 3 iunie, a fost făcută o descoperire macabră în Parcul Tăbăcărie din municipiul Constanța, în apropiere de Biserica Sf. Mina.
Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost găsit spânzurat de un copac.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Serviciului de Ambulanță dar și ale polițiștilor.
Știre în curs de actualizare.
Update: Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța
La data de 3 iunie a.c., în jurul orei 6.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că în Parcul Tăbăcărie s-ar afla cadavrul unui bărbat spânzurat.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, în urma primelor verificări nefiind constatate urme de violență.
Polițiștii continuă cercetările în vederea identificării persoanei și stabilirii împrejurărilor producerii decesului.
Trupul bărbatului a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Foto: Ilustratriv