Published
2 ore agoon
Primăria Agigea a emis acte de urbanism ilegale pentru a-l ajuta pe un asociat al familiei primarului Cristian-Maricel Cîrjaliu să extindă două clădiri de pe faleza Mării Negre în scopul transformării acestora în pensiuni de lux. Situația a fost documentată de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) pentru una dintre cele două clădiri, încă din stadiul de proiect. În esență, ISC a constatat că actele de urbanism au fost emise fără avizul statului, fără acordul vecinilor, la un POT dublu față de cel aprobat. O altă deficiență era lipsa locurilor de parcare.
Prefectul l-a dat în judecată pe primar pentru anularea actelor ilegale. Însă Cîrjaliu a obținut suspendarea judecății. Iar pe perioada suspendării, apropiatul său a efectuat lucrările în baza autorizației atacate. În paralele, a extins și clădirea învecinată. În 2025, după ce motivul de suspendare a judecății a dispărut, Prefectul nu a mai cerut repunerea dosarului pe rol. Iar instanța a constatat perimarea cauzei.
Clădirea din strada Grigore Antipa nr. 32 a fost cumpărată în iunie 2020 de mai multe persoane fizice, printre care și Petre-Daniel Popa (pe scurt Dan Popa), asociat în firma Golful Pescarilor SRL alături de Ionuț Cătălin Nuțoaia-Cîrjaliu, ginerele primarului din Agigea.
După achiziție, noii proprietari au semnat un contract de concesiune cu Primăria pentru terenul de 235 de metri pătrați aferent clădirii, teren care este înscris în domeniul privat al comunei Agigea din 17 decembrie 2019. Ulterior, au obținut certificatul de urbanism nr. 512/24.08.2020 și autorizația de construire nr. 3031/26.10.2020 pentru extinderea, consolidarea și supraetajarea imobilului.
În octombrie 2021, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a verificat aceste acte și a constatat multiple nelegalități.
Potrivit procesul-verbal de control (descris AICI), certificatul de urbanism avea 9 neconformități. Lipseau informații esențiale despre: regimul economic, POT și CUT, aliniere/retrageri, volumetrie, circulație/parcări. Prin certificatul de urbanism nu s-a solicitat investitorilor să obțină avizul Statului (pentru a construi în zona costieră), acordul vecinilor (necesar când nu se respectă o distanță de cel puțin 60 de centimetri de la hotar) și întocmirea studiilor de însorire și de eficiență.
Neregulile au continuat și la nivelul autorizației de construire 3031/26.10.2020, emisă în baza unui certificat nelegal și însoțită de o documentație incompletă (lipseau ”Memoriul tehnic sistematizare verticală” și piesele desenate: ”Desfășurarea stradală”, ”Plan situație împrejmuire”, ”Vederi, detalii împrejmuire”). În plus, proiectul depășea semnificativ indicatorii urbanistici: de la un POT maxim admis de 35% s-a ajuns la 69,70%, iar CUT-ul a fost majorat de la 1,5 la 2,08. O situație mai detaliată, descrisă într-o hotărâre judecătorească, puteți citi AICI.
Arhitecta-șefă a Primăriei a primit două amenzi minime, de câte 5.000 de lei fiecare. Iar Prefectul, înștiințat de ISC, a pus în mișcare un proces la Tribunal (2909/118/2022), pentru anularea certificatului de urbanism și a autorizației ilegale.
Fiind pârât în dosar, primarul din Agigea a cerut și a obținut, în decembrie 2022, suspendarea judecății, pentru a se soluționa mai întâi plângerile contravenționale depuse de arhitecta Primăriei împotriva amenzilor ISC.
În 2023, apropiatul primarului s-a apucat de lucrări, în baza autorizației atacate în instanță. Clădirea existentă a fost extinsă cu 4 metri spre mare. Mansarda a fost transformată în etaj. Pe partea opusă mării, balcoanele existente au fost închise și integrate în clădire. În plus, s-au adăugat un lift și o scară metalică exterioară. Suprafața construită la sol a fost majorată de la 131 mp la 160 mp. Cum clădirea este, în fapt, de tip D+P+2E, decurge că suprafața ei desfășurată ajunge acum la 640 de metri pătrați.
Pe lot a mai rămas spațiu pentru un singur loc de parcare, deși potrivit normativelor erau necesare 6 locuri de parcare.
În paralel, a fost extins și supraetajat și imobilul din Antipa 30, cumpărat pe 4 august 2021 de La Mer Noire SRL, o firmă în care Dan Popa este asociat cu 50% din părțile sociale. Primăria Agigea a emis și aici un certificat de urbanism și o autorizație de construire pentru lucrări similare. Această vilă a ieșit mai înaltă cu o mansardă, deși terenul ei este la fel de mic precum al celeilalte. Este intuitiv că POT-ul și CUT-ul au fost depășite.
Tot în 2023, în timp ce vilele creșteau peste aliniament și peste înălțimea caselor din jur, s-au turnat ilegal și trepte de beton în faleza statului, pentru un acces mai facil al turiștilor spre mare. Mai jos puteți vedea un videoclip din 2023, din timpul acestor lucrări, în care apare și Dan Popa ca ”dirijor” pe șantier.
La sfârșitul anului 2024, când lucrările erau gata, a încetat și motivul de suspendare a procesului deschis de Prefect. În acest sens, pe 12 decembrie 2024, arhitecta-șefă de la Agigea a pierdut definitiv a doua plângere contravențională. În proces s-a efectuat o expertiză tehnică judiciară, care a concluzionat că actele de urbanism erau profund ilegale.

Din acest punct, Prefectul avea 6 luni la dispoziție pentru a cere repunerea pe rol a dosarului 2909/118/2022, ca să se judece, în sfârșit, anularea actelor ilegale. Treaba era simplă, dar nu s-a întâmplat. Ca urmare, pe 5 noiembrie 2025, Tribunalul a constatat perimarea cauzei (vezi hotărârea AICI ). Procesul s-a încheiat fără a fi judecat. Spre bucuria primarului și a investitorului.
La momentul de față, vila de la nr. 30 este exploatată sub brandul AER Apart & Wine, fiind promovată pe site-urile de turism, unde se menționează, anapoda, dar interesat, că locația se află în Eforie Nord. Mai jos puteți vedea câteva fotografii publicate pe aceste site-uri.


Mai multe imaginii pe Booking
Cealaltă vilă, de pe Antipa 32, nu a fost finalizată la interior. Probabil, urmează.
Pe de altă parte, lucrarea de amenajare a taluzului din fața vilelor a fost adusă la zi. Scările au fost prevăzute cu balustrade. Pe taluz au fost plantați pomi fructiferi. S-a improvizat chiar și un sistem de irigare. Dar cel mai interesant este faptul că, la mijlocul taluzului, a fost amenajată un fel de terasă, cu planșeu de beton și zid de sprijin. Pe acest zid este montată o priză de curent electric. Alimentarea cu energie se realizează din vila La Mer Noire, prin cablul subteran tras în 2023, surprins în filmarea din 2023 (vezi mai sus).



Cazul se înscrie într-un context mai larg în care familia Cîrjaliu și apropiați ai acesteia au dezvoltat afaceri pe terenuri din zona costieră, în urma unor tranzacții și proceduri administrative controversate. Fiica primarului deține restaurantul Vatos, de pe buza falezei din Agigea, iar ginerele primarului este asociat în restaurantul Golful Pescarilor de pe plaja Agigea, alături de Dan Popa.
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.