Conecteaza-te cu noi

Administratie

USR Constanța a început demersurile pentru realizarea unui parc tehnologic – Tehnopol

Published

on

Conducerea USR Constanța spune că își dorește dezvoltarea reală a orașului pe principii sănătoase și pe fundamente solide. În acest sens cei de la USR au declarat că susțin necondiționat realizarea unui adevărat parc tehnologic – Tehnopol Constanța!

„Demersul administrației locale de transfer a două terenuri de la Ministerul Afacerilor de Interne către Municipiul Constanța trebuie să aibă în vedere în mod categoric ca terenul de 14 ha să fie dedicat amenajării acestui parc pentru relansarea economică și regândirea paradigmei de dezvoltare a Constanței. Într-o economie globalizată, bazată tot mai mult pe cercetare și știință, Constanța trebuie să se adapteze și, printr-un astfel de parc tehnologic, să devină un vector și un pol de dezvoltare economică sustenabilă care să ducă la creșterea veniturilor firmelor și a angajaților, efectul propagându-se la nivelul întregii comunități locale.

Venim cu un amendament la proiectul numărul 31 de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de azi, 30 iulie 2021, privind introducerea conceptului real de parc tehnologic în proiectul de hotărâre cu alocarea definitivă a terenului acestui obiectiv prioritar.

Ulterior, aparatul Primăriei este obligat să ducă la îndeplinire acest proiect având la îndemână și posibilitatea accesării de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional pentru Regiunea Sud-Est 2021-2027, axa prioritară 1 – O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice, obiectiv specific: dezvoltarea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea tehnologiilor avansate; acțiuni: crearea şi dezvoltarea EITT (entități de inovare și transfer tehnologic), inclusiv PST (parcuri tehnologice și științifice) prin construcţia, modernizarea, extinderea şi dotarea cu active corporale și necorporale a acestora.“, a declarat liderul consilierilor locali ai USR, Dumitru Caragheorghe.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions