Camera Deputaților a aprobat, astăzi, în calitate de for decizional, un proiect de lege prin care se interzice înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile şi societățile naționale, la instituții de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deținută, până la 31 decembrie 2027.
Proiectul de lege, susținut de PSD și AUR a fost luat pentru „protejarea intereselor naționale în activitatea economică“.
Au fost 178 de voturi „pentru“, 103 „împotrivă“ și opt abțineri.
USR nortează că legea prin care PSD, AUR și SOS blochează, până la 31 decembrie 2027, vânzarea de pachete minoritare de acțiuni la companiile de stat este o lege împotriva intereselor României și, cel mai probabil, una neconstituțională. Tot ce face legea votată astăzi de PSD și AUR este să protejeze sinecurile înșurubate de ani mulți în funcții, arată sursa citată.
„Legea votată de PSD, AUR și SOS ne duce înapoi în anii ‘90, când PSD din vremea aceea și fostul președinte Ion Iliescu ne spuneau «nu ne vindem țara», dar politicienii de atunci au vândut țara în propriul beneficiu, în loc să se facă privatizări corecte și la momentul potrivit. Acum, sub același slogan, se opun transparentizării activității companiilor de stat și, astfel, vor să-și conserve monopolul pe care îl au și să-i mențină în funcții pe cei care căpușează societățile de stat și împiedică dezvoltarea României. Legea este una anti-națională, exclusiv pentru sinecurile lor, iar PSD și AUR s-au aliat, încă o dată, pentru a terfeli interesul național”, a declarat deputatul USR Alexandru Dimitriu, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților.
Vulnerabilitățile legii inițiate de PSD au fost sesizate și de Consiliul Economic și Social, care a emis un aviz negativ:
– instituie o interdicţie generală şi nediferenţiată asupra înstrăinării participaţiilor statului, fără a ţine cont de specificul economic al companiilor şi de necesitatea unei administrări eficiente a acestora;
– suspendă unilateral și cu efect imediat toate operațiunile de privatizare în curs, inclusiv cele pentru care transferul dreptului de proprietate nu a avut loc încă, dar angajamentele contractuale au fost asumate, ceea ce poate angaja răspunderea patrimonială a statului român;
– confundă deliberat listarea la bursă cu „vânzarea țării” şi blochează un instrument consacrat de disciplină corporativă;
– intră în coliziune cu Legea 48/2025 privind aprobarea Politicii publice de proprietate privată a statului și cu jaloanele PNRR asumate de România;
– lovește grav piața de capital românească și rolul instrumental al acesteia pentru finanțarea IMM-urilor;
– transmite „un semnal devastator privind predictibilitatea și credibilitatea României ca destinație de investiții”.
„De peste 30 de ani auzim placa «n u ne vindem țara». Întâi, am auzit-o la PRM, astăzi, o auzim la PSD care, sub conducerea Olguței Vasilescu, este un PRM metamorfozat. Ei vor doar să țină România în loc, subdezvoltată și sub controlul politicienilor. A scoate un pachet minoritar de acțiuni pe bursă înseamnă transparență și posibilitatea ca românii să cumpere acțiuni la companiile de stat, așa cum au făcut-o deja unii dintre politicienii PSD și AUR. Înseamnă și atragerea de bani privați pentru investiții, în loc ca respectivele societăți să cerșească bani de la buget. Dacă spun că vor să protejeze companiile de stat ar trebui să le lase să se capitalizeze și să fie transparente, nu să le țină captive”, a afirmat deputatul USR Cezar Drăgoescu, membru în Comisia pentru buget a Camerei Deputaților.
„Legea votată astăzi ridică serioase semne de întrebare și în ceea ce privește constituționalitatea, în condițiile în care este vorba de o imixtiune a Parlamentului în atribuțiile Guvernului și se instituie o interdicție de vânzare pe bunuri care sunt proprietate privată a statului.
În 2023, când era premier Marcel Ciolacu și s-a făcut listarea Hidroelectrica, era un succes. Acum, PSD țipă „trădare”, doar pentru că a făcut alianță cu AUR și vrea voturile AUR.“, spun cei de la USR.