Conecteaza-te cu noi

Actual

Utilaj forestier furat, care costă 94.000 de lei, descoperit la Negru Vodă

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – P.T.F. Negru Vodă au descoperit şi indisponibilizat un tractor forestier, transportat pe o semiremorcă, cu un camion condus de un cetățean bulgar, care prezenta modificări la seria de șasiu.

În data de 16.03.2019, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, județul Constanța, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei un cetăţean bulgar în vârstă de 41 de ani, la volanul unui camion cu  semiremorcă, ambele înmatriculate în R. Bulgaria. Acesta transporta un tractor forestier.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că seria de șasiu a utilajului transportat prezintă modificări evidente, iar la verificarea seriei de motor s-a constatat că aparține altui autovehicul.

Tractorul forestier în valoare de aproximativ 94.000 lei, precum și semiremorca au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions