Conecteaza-te cu noi

Actual

Vara în siguranță pe apă, campanie națională de prevenție și control pentru agrementul nautic

Published

on

anr constanta

Autoritatea Navală Română a dat startul unei campanii naționale de prevenție și control dedicată activităților de agrement nautic.

Peste 100 de inspectori ANR, din toate Căpităniile de Port, sunt mobilizați în cadrul acestei ample acțiuni ce se desfășoară la nivel național și care se va întinde până la data de 15 septembrie 2025.

Pe durata campaniei, vor fi verificate:

  • Starea tehnică a ambarcațiunilor de agrement și documentele acestora;
  • Documentele conducătorilor de ambarcațiuni;
  • Consumul de alcool și substanțe interzise la bord;
  • Respectarea numărului maxim de persoane admise la bordul ambarcațiunilor;
  • Purtarea vestelor de salvare și alte măsuri de siguranță.

Totodată, vor fi controlați și agenții economici care desfășoară activități de agrement nautic sau transport persoane, precum și punctele de închiriere și operare a ambarcațiunilor de agrement.

Prevenția, la fel de importantă ca sancțiunile, precizeză reprezentanții Biroului de presă al ANR.

Campania ANR nu se limitează la controale. O componentă esențială este informarea și conștientizarea publicului, prin mesaje clare privind pericolele consumului de alcool sau alte substanțe interzise  în timpul navigației, dar și obligativitatea purtării vestelor de salvare și respectarea reglementărilor legale.

”Ne dorim o vară fără incidente pe apă. Prin această campanie, urmărim nu doar să impunem reguli, ci să construim o cultură a responsabilității în navigația de agrement.

Pe parcursul campaniei, Autoritatea Navală Română va reveni periodic cu informații privind stadiul controalelor și eventualele măsuri dispuse.”, au precizat reprezentanții ANR.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions