Conecteaza-te cu noi
Polaris

Administratie

Vești importante pentru locuitorii din Mangalia. Arhitectul-șef al orașului, Marius Petruț Tase, se întoarce pe funcție

Published

on

arhitect sef

Vești importante pentru locuitorii din Mangalia. Municipiul va avea din nou arhitect. Este vorba despre Marius Petruț Tase, cel care fusese concediat de edilul suspendat Cristian Radu. Arhitectul șef al municipiului a câștigat un proces cu Primăria Mangalia pentru anularea deciziei de concediere. Hotărârea instanței nu este definitivă, dar viceprimarul cu atribuții de primar al Mangaliei, Paul Foleanu, a declarat că nu va face recurs.

„Ieri Tribunalul Constanta, a făcut dreptate si a dispus ca Arhitectul Sef sa revină pe funcția din care a fost concediat nelegal! Nu voi declara recurs împotriva acestei sentințe, astfel Mangalia va avea Arhitect Sef si toate problemele de urbanism ale cetățenilor se vor soluționa la primăria noastră. Împreună vom construi un oraș așa cum ne dorim!“, a declarat Paul Foleanu.

Amintim că, după concedierea lui Marius Petruț Tase, la Mangalia se crease un blocaj în ceea ce privește emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire. Pentru a rezolva această ruptură autoritatea publică din Mangalia a încheiat o convenție cu Consiliul Județean Constanța, astfel atribuțiile Primăriei Mangalia privind documentațiile urbanistice fiind preluate temporar de autoritatea județeană.

Paul Foleanu spune că ce acte au fost începute de CJC se vor finaliza de către autoritatea județeană, iar cele noi de către Primăria Mangalia.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions