Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Vezi cum s-a produs accidentul cu 4 victime de pe b-dul Mamaia din Constanța

Published

on

accident mamaia ion ratiu

În cursul nopții a avut loc un grav accident rutier la intersecția b-dului Mamaia cu str. Ion Rațiu din municipiul Constanța în urma căruia trei persoane au ajuns la spital, dintre care una inconștientă.

La fața locului au fost direcționate o ambulanță Saj B2, una Saj C2 și un Smurd B.

Din accident au rezultat 4 victime, una încarcerată inconștienta și 3 conștiente. 3 dintre victime au fost transportate la spital, iar cea de-a 4-a a fost asistată medical la fața locului.

Pacientul transportat de ambulanța Saj la spital era confuz, agitat, cu traumatism craiocerebral grav și traumatism abdominal.

Oficial din partea IPJ Constanța

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 16 septembrie, în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Ion Rațiu din municipiul Constanța.

Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 19 ani, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, dinspre bulevardul Tomis către strada Soveja și, ajungând la intersecția cu strada Ion Rațiu, pe fondul nerespectării culorii roșie a semaforului electric, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, de 38 de ani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor 2 conducători auto, precum și a unei femei, de 22 de ani, pasageră în primul autoturism și a unui bărbat, de 59 de ani, pasager în cel de-al doilea autoturism.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

Sursa foto: Dotto TV

accident mamaia ion ratiu

accident mamaia ion ratiu

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions