Vicepremierul Dragoș Anastasiu a demisionat: „E momentul să fac un pas în spate“

Vicepremierul Dragoș Anastasiu a anunțat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că demisionează din funcția deținută în Guvernul Bolojan, ca urmare a scandalului în care a fost implicat în ultimele zile. În cadrul declarației, Anastasiu s-a prezentat ca victimă a unui contraatac venit partea cercurilor de interese din domeniul bugetar, care ar fi rezistente la presupusele reforme pe care Guvernul Bolojan le dorește.

Iată declarația completă a lui Anastasiu:

„Aș vrea să încep cu contextul în care ne aflăm în momentul de față. Un guvern care e de o lună instalat, condus de un premier, domnul Ilie Bolojan, care este extrem de determinat și ferm în a face reformele de care România are nevoie. Avem nevoie și suntem obligați la reforme pentru că situația bugetului României, în momentul de față, este una extrem de dură, de tensionată. Am avut anul trecut un deficit de 9,3% din PIB. Anul acesta ne îndreptăm cu pași mari către 10%, dacă nu luăm măsuri. Şa două săptămâni, la 10 zile după ce Guvernul a fost instalat, a fost necesară o frână de mână trasă brusc pentru ca agențiile de rating să nu ne degradeze de la penultimul nivel acceptabil pentru investiții la neacceptabil pentru investiții. Sigur că această frână de mână a lovit în multe categorii, e un mod în care Guvernul a început fiind obligat, nu dorind să facă așa ceva, pentru că efectiv nimeni nu-și dorește să afecteze sporurile celor care lucrează la buget, pensiile, bursele, studenții, profesorii, deci multe categorii afectate, un lucru nedorit, dar extrem de necesar și care s-a dovedit a fi util în a evita degradarea la junk. Acum, sigur că nu putem să ne limităm la categoriile vulnerabile, ci trebuie să mergem mai departe cu planul de reformă. S-a vorbit mult de pachetul doi, de pachetul trei. Suntem acum în faza pachetului doi, care are mult de-a face cu lipsa de echitate din societatea românească, are de-a face cu risipa și cu eficiența. Și aici ați văzut deja că sunt măsuri care se iau în zona de sănătate, că sunt măsuri care se iau în zona administrației publice locale și, de asemenea, măsuri de redresare și de eficientizare a companiilor de stat din România. Aici a apărut persoana mea în joc, într-un grup de lucru care s-a dorit a fi înființat, în care să participe mai multe ministere, care sunt proprietarii multor companii de stat, 1.337 de companii, câteva foarte performante, unele care se țin pe linia de plutire și foarte multe companii care au probleme foarte mari. Știm de ani de zile că acesta e un loc sensibil, în care au fost și încă sunt multe sinecuri, un loc pe care, dacă îl deranjezi, este ca și cum bagi bățul într-un viespar, ca și cum calci pe un mușuroi. Ne așteptam și ne așteptăm să fie o rezistență foarte mare, să nu fie multe aplauze. Acesta este momentul în care pe mine s-au pus toate reflectoarele. Nu este ceva la care să nu ne fi așteptat, pentru că atunci când deranjezi, lumea reacționează. Acesta este și motivul pentru care au plecat o serie de atacuri din multe puncte de vedere, vă readuc aminte reacțiile la un grup de experți care nici măcar nu se formase, era în primă discuție de a fi format, oameni competenți din mediul privat, care, sigur, au altă viziune și altă interpretare în ceea ce privește indicatorii de performanță la care trebuie să ne raportăm – nu indicatori de performanță, așa cum în multe cazuri, nu în toate, sunt foarte ușor de atins de către managerii respectivi. Vă aduc aminte că, pe această zonă, România este penalizată cu 330 de milioane de euro pentru că nu a fost capabilă să operaționalizeze entitatea care se ocupă cu monitorizarea performanței și nu a fost capabilă să reducă numărul de interimate în consiliile de administrație. De ce nu a fost capabilă, nu știu, putem să ne punem o serie întreagă de întrebări, dar lucrul acesta este o certitudine.

Acum, în acest context, a apărut în spațiul public implicarea mea într-un dosar mai vechi, care era public și acum patru luni, și acum cinci luni, și acum doi ani, și atunci când am fost chemat să fiu consilier la Cotroceni, în perioada președintelui interimar, Ilie Bolojan, și în perioada în care am rămas benevol pentru a asigura tranziția cu noii consilieri ai președintelui Nicușor Dan; acest dosar era în spațiu public și era cunoscut. N-am venit aici nici să mă poziționez ca victimă, nici să vă ofer nu știu câte justificări, pentru că nu despre asta este vorba, am venit aici să vă dau câteva explicații pentru a înțelege contextul. Și chiar dacă s-ar putea să vă plictisesc puțin, o să încep cu contextul anilor 2005, 2006, 2009, așa cum l-au avut companiile conduse de mine în acea perioadă. Am avut o companie care făcea transporturi internaționale, avea suficient de multe autocare, foarte mulți șoferi, mulți angajați, făceam curse internaționale în toată Europa, o activitate care este în așa fel reglementată încât e necesară rambursarea de TVA; adică veniturile care înseamnă biletele sunt fără TVA, toate cheltuielile sunt cu TVA. De fiecare dată trebuie recuperat TVA-ul. Când ai volume mari, vorbim de volume mari de TVA. În acest context, aș vrea să vă povestesc relația noastră cu statul român la acel moment. Trei ani de zile, compania mea a fost anchetată de poliția economică cu suspiciunea de evaziune fiscală. S-a constatat la un control la graniță al câtorva autocare ale sub-antreprenorilor noștri că lipseau niște bilete, adică erau mai mulți pasageri decât erau bilete prezente. Și atunci, s-a venit la noi la companie și s-a spus: “verificăm ultimii cinci ani. Cum verificăm? Ok, dați-ne toate biletele pe care le-ați avut”. În fiecare cursă în parte aveam plicuri, pe fiecare cursă în parte, timp de cinci ani, 500.000 mii de bilete. Ne-au cerut biletele, le-am pus în fața firmei, era un munte de cutii. Ne-au întrebat ce să facem cu ele. „Păi ni le-ați cerut”.  Le-au cărat la Poliția economică. Ne-au solicitat să detașăm un om ca să fie prezent la verificări, am detașat un om acolo. Lucrul acesta a durat trei ani. Trei ani. După ceva timp, am întrebat mirat ce anume caută, pentru că am zis că poate putem să ajutăm. Și ne-am spus că vor să compare numărul de bilete pe care noi le avem în plicuri cu evidențele de la Poliția de Frontieră. Poliția de Frontieră, la acel moment, lua pașaportul cu pașaport, teoretic; şi, teoretic, am aflat ulterior, înregistra fiecare pașaport la ieșire și la intrare în țară. Am întrebat Poliția de Frontieră două lucruri. Unu, vă rugăm să ne spuneți dacă evidențele dumneavoastră sunt opozabile justiției și vă rog să-mi dați intrările și ieșirile șoferilor noștri – 200 de șoferi – în perioada unui an de zile, ca să vedem când au intrat și când au ieșit. Răspunsul a fost așa: evidențele noastre nu sunt opozabile justiției. Şi am aflat evidențele legate de fiecare șofer în parte, care arătau că un șofer intra, ieșea, după care intra de câteva ori, nu mai intra, ieșea de câteva ori, nu mai intra și invers. Da? Deci, evidențele Poliției de Frontieră, la acel moment, erau absolut nerelevante. Trei oameni au lucrat la Poliția economică timp de 3 ani, timp în care rambursarea de TVA a companiei noastre a fost blocată, că așa era atunci regula. Și se adunaseră bani foarte mulți, depășeam cu mult un milion de euro. Venise criza financiară, 2009, pe autocarele noastre, jumătate din pasageri. Fiecare cursă în parte era o pierdere, pentru că dacă până atunci mergeam cu câte 40-50 de pasageri pe cursă, acum mergeam cu 25-30 de pasageri. Deci, situația companiei era absolut dezastroasă, motiv pentru care am tot încercat să urgentăm finalizarea anchetei de la Poliția economică. După 3 ani și ceva, am fost chemat la Poliția economică și mi s-a spus, literalmente, următorul lucru: „Nu avem absolut nimic ce să vă reproșăm. Pe un sens, aveți mult mai multe bilete decât avem noi evidențe, pe alt sens aveți ceva mai puține bilete, dar, pe total, aveți mult mai multe bilete în înregistrările dumneavoastră decât avem noi în acele evidențe de la Poliția de Frontieră”, care oricum erau neopozabile justiției. Motiv pentru care am zis ok, bun, dați-ne rezoluția finală, ca să putem să mergem la ANAF să ne recuperăm TVA-ul. Am fost privit în ochi și mi s-a spus în felul următor: „După trei ani de anchetă, eu nu pot să justific, să închid pur și simplu acest dosar, motiv pentru care voi propune începerea urmăririi penale”. Poftim? Nu ați găsit nimic? Nu. Închideți dosarul. Nu pot. S-a lucrat prea mult la el, motiv pentru care s-a solicitat începerea urmăririi penale împotriva mea. Și s-a primit dosarul la Parchet. După vreo două-trei luni în care TVA-ul nostru stătea pe loc și se devaloriza, trei ani de zile, uitați-vă, 2007-2008-2009, ce parcurs al cursului valutar aveam. Am fost chemat la Parchet și mi s-a spus, textual: „Eu nu știu ce să fac cu acest dosar, pentru că nu am ce să fac cu el. De ce este dosarul ăsta la noi? Mă întrebați pe mine de ce-i dosarul la dumneavoastră? Nu știu să spun. Luați loc, scrieți o declarație”. Am scris o declarație. Peste două săptămâni s-a închis dosarul. Acesta este contextul în care, în 2009, vine ANAF, cu persoana inculpată în dosarul de care facem vorbire, și începe control de fond pe cinci ani. Durează patru luni și, la un moment dat, colaboratorii mei vin la mine – pentru că eu nu participam la control – și mi-au spus: „totul pe contabilitate este foarte bine, dar avem niște probleme legate de evidențele din ștatele de plată”. Asta înseamnă că aveam ștatele de plată, aveam sume plătite către ANAF, dar nu se legau exact pe evidențele de la ANAF. Și inspectoarea ne-a spus că e grav, că s-ar putea să fie lucruri foarte grave și că nu poate să închidă dosarul, că mai trebuie să lucrăm, dar că are o propunere constructivă. Și am zis, ok, haideți să vedem care este propunerea constructivă. Am fost la acea discuție și mi s-a spus așa: avem două variante – ori suspendăm controlul, vă uitați pe toate evidențele acestea, le faceți, le refaceți, ștate de plată de mii de persoane timp de cinci ani și vedem ce iese sau închidem acum controlul și vă recomand o firmă care se va ocupa de aceste lucruri, va dura câteva luni, dar eu am încredere în această firmă că va face lucrurile să se întâmple ca în așa fel încât să avem evidențele la zi. Și acesta este un moment în care eu a trebuit să iau o decizie, împreună cu partenerul meu. Ce facem? Aveam de ales între un posibil faliment, sute de angajați cu familiile lor, munca noastră de 15 ani de zile, 20.000 de călători, peste tot în Europa, care n-ar mai fi putut să se întoarcă cu aceste autocare ale noastre acasă sau să dau curs șantajului, să dau curs propunerii și să închidem dosarul. În măsura în care toate celelalte elemente ale controlului erau în regulă. Asta a fost decizia pe care am luat-o la momentul respectiv, partenerul meu a semnat un contract, pe una dintre firmele noastre, pe care el o gestiona, și de aici încolo cred că lucrurile sunt clare în rechizitoriul pe care înțeleg că toată lumea îl are – eu nu l-am avut la momentul respectiv. Ce anume s-a întâmplat ulterior și ideea că a durat foarte mult până când partenerul meu a fost la DNA și a denunțat? Au fost niște încercări de rezolvare a problemei, s-au întâmplat anumite lucruri, o perioadă de timp, câteva luni, nu mai știu acum cât, n-au fost de succes, după care nu s-a mai întâmplat nimic, colaboratorii mei au preluat lucrul, au refăcut, a durat un an de zile, au refăcut toate ștatele de plată, om cu om, bob cu bob, pentru ca, la sfârșit, să vedem că era vina noastră, pentru că înregistrările nu erau corecte, dar sumele plătite de noi către statul român erau mai mari decât ar fi fost nevoie. Sigur, vă pot da detalii tehnice, dar nu interesează. La un moment dat, au început să fie solicitări de excursii, din partea funcționarului de la ANAF și a firmelor respective, care s-au soldat cu facturi pur și simplu neplătite. Neplătite un an, neplătite doi ani, neplătite trei ani, neplătite patru ani. A existat un moment în care, lucrul acesta – eu n-am avut informații cu privire la faptul că, de exemplu, facturile nu erau plătite – şi la un moment dat, lucrul acesta a explodat. Am aflat. Am întrebat de ce. Mi s-a spus că de frică, pentru că persoana respectivă a mai venit în control la noi, cu alte ocazii, și că de fiecare dată, cu aceeași severitate, cu aceleași țipete, cu aceleași amenințări la adresa colaboratorilor mei, a introdus acest sistem de teroare care a generat frica de a pune presiune pe reziliere de contracte, pe plata facturilor etc. În secunda în care eu am aflat acest lucru și am avut toate informațiile necesare – e greu să ai mai mult de 20 de companii și să ai toate informațiile necesare la zi – am decis, împreună cu partenerul meu, să spunem adevărul; el semnase contractul, el a fost cel care a depus denunțul, eu am fost martor, am știut, în primă fază am asumat lucrul acesta într-o situație de foarte mare criză și ce s-a întâmplat apoi, ați văzut. Am fost declarat șpăgar. Aș vrea să vă spun din start că s-a făcut un studiu, nu foarte de mult, cu privire la șpăgi în România. Există două tipuri de șpăgi. Există șpăgi de supraviețuire şi există șpăgi de îmbogățire. Șpaga de supraviețuire e atunci când – și apropo, în anii 90, șpaga era cu plicul sau cu geamantanul; din anii 2000, lucrurile s-au mai sofisticat, nu se mai merge cu plicul sau cu geamantanul, se merge cu contracte de consultanță și cu alte variante de tipul ăsta. Din punctul nostru de vedere, treaba a fost din zona de supraviețuire. În perioada de timp în care au continuat aceste contracte, până la un moment dat, după care mult mai mult, facturi neplătite, pur și simplu facturi neplătite, în toată perioada asta a fost zona de frică și de supraviețuire. În toată această perioadă compania mea a plătit 75 de milioane de lei impozite la stat. 75 de milioane RON, în toată această perioadă. Nu a fost nicio secundă, dar nicio secundă, când noi am făcut evaziune fiscală, avem și am avut, avem și vom avea toate veniturile înregistrate, am avut, avem și vom avea toate salariile plătite oficial, spre deosebire de foarte multe firme în care se plătesc salariile la minim pe economie, plus un plic, și gândiți-vă de ce se întâmplă lucrul ăsta și de ce nu se iau măsuri în această privință. Niciodată, nicio secundă, în niciun moment nu a fost vorba de zona cealaltă, care se cheamă îmbogățire. Să plătești mai puține impozite la stat sau să ai încasări ilicite. Aceasta este imaginea pe care, cu cea mai mare sinceritate, v-o pun pe masă. Dacă nu mă înșel, este, totuși, în rechizitoriu. Asta este realitatea, niciuna alta.

Cu privire la calitatea mea, s-a născut o dispută care, din punctul meu de vedere, este una juridică – dacă am fost martor sau am fost denunțător sau am fost martor denunțător etc. etc. Eu vă spun ce știu eu. Interpretări juridice nu pot și nici nu vreau să fac. Este treaba altora. Nu eu am semnat un denunț. Eu sunt, am fost martor și așa se vede în tot rechizitoriul și în tot ce găsiți despre acest dosar. Eu nu am mințit când am spus că am fost martor. Că de aici încolo există interpretări, că se asimilează declarații și așa mai departe, nu vreau să contrazic, foarte posibil, dar asta a fost ce am știut eu, ce am făcut eu. Partenerul meu a semnat contractul, a făcut denunțul, eu am știut în primă fază, a fost o lungă perioadă de timp în care n-am avut date suficiente, n-am avut date și când le-am avut pe toate, am făcut pasul spre a face public, spre a spune adevărul.

Acum, aș mai vrea să abordez un capitol despre abuzurile statului român. Am primit zilele acestea mii de mesaje. Mii de mesaje. Am citit, am văzut în spațiu public, au fost foarte multe comentarii, influenceri, comentatori, de toate felurile. Și vă spun că multe din comentariile pe care le-am auzit sunt corecte. Şi cele cu povesti similare, au fost foarte mulți antreprenori care au zis „și noi am trecut”, asta este realitatea anilor respectivi și probabil și astăzi continuă într-un anumit fel, cu siguranță mult diminuat și probabil mult mai puțin în orașele mari și mult mai mult în celelalte locuri; şi cele care critică pe cei care și-au asigurat supraviețuirea cedând șantajelor și bullying-ului statului – și aceste comentarii sunt corecte. Atmosfera în care antreprenorii din România au trebuit să-și facă treaba și să crească această țară, pentru că această țară a crescut în ultimii 30 de ani de la antreprenori, de la companii, de la multinaționale, de la cei care au făcut economie, ei au făcut ca această țară să înainteze. Da, cu păcatele lor, cu greșelile lor, pe care nu vrem să le negăm acum. Da, am făcut greșeli. Şi eu, multe, din toate punctele de vedere. Dar țara asta a crescut și a crescut cu noi și a crescut într-o atmosferă complicată, într-un parteneriat cu statul român, care niciodată n-a fost corect. Niciodată! Şi nici astăzi nu este corect. Statul este partenerul tuturor companiilor; pentru că statul, la data de 25 a fiecărei luni, își ia dividendele pe care noi le luăm, dacă există, la sfârșitul anului. Statul este partea fiecărei companii și datoria statului e să fie partener, nu să fie dușmanul economiei românești. Și mai revin puțin asupra acestei chestiuni. Controalele de la ANAF – ați văzut că în dosarul acesta nu compania mea e singura. Un singur funcționar a avut acces la multe companii și a lucrat cu toate la fel. Aleg să citesc un singur mesaj primit pe Facebook, de la Rodica Todericiu: „Sunt o persoană care vă înțelege foarte bine punctul de vedere, deoarece eu am fost, în anul 2004, supusa aceluiaşi sistem, la Bistrița. Am dat mită cash la primul control, dar am refuzat alte plăți. M-a costat un dosar penal. De la Bistrița m-am dus la Curtea de Apel Cluj cu o sentință de doi ani de pușcărie cu executare, dosar judecat de președinta Curții de Apel Cluj, care m-a absolvit de orice vină și ANAF a fost obligat să returneze 161.000 lei în 2008, după patru ani de umblat prin tribunale, urmare a falimentul celor trei firme, concomitent cu pierderea a două case, un apartament, un teren intravilan”. Este un singur mesaj pe care l-am citit din miile care au venit către mine în ultima perioadă. Și încurajez fiecare antreprenor să vorbească și să spună în ce condiții s-a făcut business în România și cât de bun este statul român ca partener. Îi rog pe toți să ridice glasul acum și să nu mai accepte ceea ce noi toți am fost obligați să acceptăm, inclusiv prin a face greșeli; pentru că întotdeauna trebuie să te întrebi ce cauză și ce efect, ce e cauză și ce este efect? Și noi suntem în zona de efect. Cauza este comportamentul statului român, care s-a ameliorat fără doar și poate în ultimii ani, dar care a fost inacceptabil ani și ani de zile. O să mai vreau să vă dau câteva exemple de cum se comportă statul român. Unul este în zona controalelor de la ANPC. Am înțeles că sunt multe greșeli în HoReCa, am înțeles că sunt multe locuri care nu corespund standardelor, dar una este să îți faci datoria ca stat și să reglementezi, să amendezi ceea ce nu e bine, alta este să umilești antreprenorul public pe Tik Tok. Am înțeles că sunt lucruri care nu sunt în regulă, e ok, dar umilirea antreprenorilor, a celor care investesc niște bani, sigur cu greșeli, nu cred că este un comportament corect al statului român. Și apelez acum la statul român să nu mai facă așa ceva, să-și facă datoria. Evaziunea fiscală – clar că nu mai putem să funcționăm așa. De ce nu digitalizăm ANAF de atâția ani, când alte țări, cât timp alte țări s-au digitalizat în întregime? În doi ani de război – vezi Ucraina -, și noi nu reușim să digitalizăm ANAF. Nu reușim sau nu vrem? Răspunsul e că nu vrem! Pentru că în continuare tolerăm același comportament al controalelor și care nu trebuie să fie după analize de risc, trebuie să fie după la cine vrem să mergem, pe cine vrem să tragem la răspundere. Și vă mai spun un singur lucru: statul român are în momentul de față miliarde, miliarde de lei datorii la firmele private. Miliarde! Vă dau exemple: rambursarea plăților pe concediile medicale – miliarde; plata companiilor de energie care au făcut plafonarea la energie și sunt neplătite. Am sunat ieri doi constructori mari și mi-au spus așa: avem, împreună, 1,5 miliarde de lei nefacturaţi – lucruri pe care noi l-am prestat deja;  1,5 miliarde de lei – doi constructori, nefacturați. Și alt miliard, facturat și neplătit. Și-am întrebat, dar de ce nu facturați? Nu facturăm pentru că ni se spune că nu sunt bani și dacă facturăm, ne încărcăm și cu TVA pe care trebuie să-l plătim, noi neprimind banii de la statul roman. Vreți să continuăm? Continuăm! Acesta este modul în care statul român, în momentul de față, acționează în relația cu privații.

Intrarea mea în Guvern a avut de-a face cu normalizarea; reforme, poate prea mult spus, ca să ajungem la reforme, trebuie să ne normalizăm. Statul român trebuie să devină partener; trebuie să devină partener, mai ales într-un moment atât de greu ca acum, în care sunt afectați pensionari, copii, elevi, studenți, mame, veterani de război și așa mai departe. Nu mai putem continua așa, cu un stat care nu este partener și este asupritor al companiilor din România. Vă mai pot da exemple până mâine, dacă vreți, dar asta este situația în care ne aflăm. Știu că vreți să-mi puneți și alte tipuri de întrebări. Imediat ajungem și acolo. Ce urmează? Intrarea mea  în Guvernul României a avut de a face cu faptul că am vrut să ajut. M-a întrebat premierul României: ce vrei să faci cu restul vieții tale? Și am spus: cel mai simplu pentru mine este să continui să fac ceea ce fac acum – acum 2 luni mă întreba – și anume, să continui zona de business, să merg înainte cu proiectele în care m-am implicat ani de zile pentru a încerca să aduc un aport ca România să fie mai bună. De asta am cofondat un think-tank care se cheamă Rethink Romania și care își pune întrebarea: cum o să arate țara asta în 2050? O țară în care copiii să iubească să trăiască, în care diaspora se iubească să se întoarcă acasă, în care talentele globale să iubească să trăiască și în care să avem încredere unii în alții, statul în privat, privatul în stat. Asta e România pe care eu mi-o imaginez. Am trăit mulți ani în Germania, m-am întors benevol și am spus-o de fiecare dată, a fost cea mai bună decizie a vieții mele. România o țară plină de oportunități care a fost tratată prost de noi toți, în ultimii 35 de ani și trebuie să “rethink”, să regândim modul în care vrem să avem o țară în 2050. Și vreau să-mi continui proiectul legat de profesori. M-am văzut 35.000 de profesori la Super Teach, vreau să îmi continui proiectul legat de diasporă, să se întoarcă acasă și așa mai departe. Asta i-am spus premierului, că e cel mai simplu și cel mai bun pentru mine. Dar în același timp i-am spus că vreau să am impact. Și m-a întrebat dacă sunt dispus să fac acest pas și am spus da. Atâta timp cât pot să ajut. În acest moment, în acest climat, mie îmi este foarte clar că nu mai pot să ajut. Pentru că indiferent ce aș spune, indiferent ce aș face, va continua procesul de denigrare, bazat pe niște fapte, dar duse la extrem. Acesta este motivul pentru care, discutând cu premierul, i-am spus că voi face mai mult rău decât voi face bine și că e momentul să fac un pas în lateral, în spate, cum vreți să-l numiți, și să demisionez. Plecarea mea din Guvernul României, nu înseamnă că reformele nu trebuie să meargă mai departe. Am făcut pași importanți în ceea ce privește pregătirea unui pachet larg de reforme pe șapte piloni, de la frauda fiscală până la imaginea României, de la resursa umană până la simplificare, de la digitalizare până la reforma statului, reforma administrativ-teritorială. Sunt pași importanți făcuți. Sunt pași importanți făcuți pe reforma companiilor de stat care ne produc foarte multe subvenții. Avem 15 miliarde de roni subvenții în fiecare an, pe care fiecare cetățean le suportă din buzunar. Și lucrul ăsta trebuie să se schimbe radical.

Plecarea mea din Guvern, nu înseamnă că reformele premierului Bolojan trebuie să se oprească, dimpotrivă. Îi fac un apel public premierului să preia personal grupul de lucru pe care memorandumul trecut, făcut acum două zile în Guvern îl prevede a fi înființat pentru reformarea companiilor de stat. Îl rog pe premierul României să țină cont de toate pregătirile făcute pentru a repune pe picioare AMEPIP, pentru a schimba componențele din consiliile de administrație, pentru a reduce numărul de oameni în consiliile de administrație, pentru a reduce din beneficiile pe care unii nemeritat, alții meritat, le au în consilii și în special pentru a face indicatori de performanță relevanți. Îl rog să continue această muncă, punându-i la treabă și pe cei din privat care și-au declarat intenția să ajute și au fost luați la țintă, nu degeaba, probabil. Ok, eu plec. Dar lucrurile astea trebuie să se întâmple în continuare. Nu vreau să decredibilizez imaginea Guvernului României. E momentul să plec, dar nu înainte de a face un apel sau mai multe apeluri. Am discutat foarte mult în această perioadă cu foarte multe organizații de business patronale și etc. A fost o efervescență extraordinară. Au venit idei, au venit propuneri, au venit soluții, au venit oameni, cum nu a fost niciodată, pentru că au simțit că se poate face reformă. Îi rog să nu se demobilizeze. Știu că toți mi-au trimis mesaje să rezist, să merg mai departe, dar dacă aș rezista și aș merge mai departe, că nu e despre mine, că eu rezist. Am trecut prin multe lucruri grele în viața mea și am plătit pentru ele. Am făcut multe greșeli și am plătit pentru ele. Îi rog să nu se demobilizeze și să continue să facă ce au făcut și până acum. Îi rog să nu fie dezamăgiți că, cineva venit din mediul privat, face un pas în lateral. Îi rog pe toți cei care au criticat și am înțeles, și pe toți cei din mediul privat, să găsească pe cineva mai bun, să găsească pe cineva curat, perfect dacă se poate. Dar nu să stea și doar să critice. Fac acest apel: Implicați-vă! Știu că va fi greu, pentru că se întâmplă două lucruri în aceste zile. E exemplu clasic, că oricine vine din afară eșuează după scurt timp și anatema, conform căreia, business-ul românesc este murdar și nu se poate decât cu șpăgi. Știu că se întâmplă lucrurile astea și îmi pare extrem de rău. Dar este momentul ca oamenii să nu mai suporte, să vorbească, să arate cu degetul către toți. Să introducem, uitați, eu plec, măcar standardul ăsta, la nivelul partidelor, la nivelul Guvernului, la nivelul Parlamentului. Ok, vreți standardul ăsta? Minunat. Implementați-l! Nu stați deoparte!

Aș vrea să trag niște concluzii și să vă spun în felul următor. Nu, nu sunt șpăgar. Sunt un om onest și integru. Și când am avut întregul adevăr, m-am dus la DNA. Reforma trebuie să continue. Plecarea mea nu va opri acest lucru. Să nu se bucure prea mulți. Avem un premier decis să continue reforma. Nu, nu am mințit. Tot ce am spus a fost adevărat. Antreprenorii nu trebuie să poartă anatema incorectitudinii și nu trebuie să fie demobilizați. Și nu în ultimul rând, statul trebuie să devină un partener loial al business-ului. Și în încheiere aș vrea să mulțumesc multor oameni, familiei mele, care s-a uitat la televizoare.

Aș vrea să mulțumesc colaboratorilor mei care, atunci când am plecat în această aventură, s-au mobilizat și au rămas singuri. Aș vrea să mulțumesc tuturor colegilor de la Cotroceni și de la Palatul Victoria pentru colaborare, tuturor colegilor onești și aș vrea să mulțumesc premierului României pentru că a avut încredere în mine și să-i spun că trebuie să continue pentru că este singura șansă pe care România o are astăzi. Un om atât de determinat să facă reforme. Vă mulțumesc pentru că aţi avut răbdare să mă ascultați.“

Sursa: gov.ro