Advertisement
Video

VIDEO. Noutățile care fac din SEAS 2024 un eveniment grandios

Câteva aspecte fac din SEAS 2024 un eveniment grandios, așa cum l-a caracterizat chiar directorul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn, Anul acesta, stagiunea se desfășoară pe parcursul a nouă săptămâni și încorporează SEAStreet, un festival de teatru stradal, care va cuprinde teatru pentru copii, un eveniment de tip Batucada și un eveniment de acrobații aeriene. Apoi, o trupă de flamenco din Barcelona va aduce la Constanța spectacolul Carmen, care a fost jucat pentru prima dată în România în urmă cu câteva săptămâni la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Din stagiunea estivală mai fac parte Festivalul Kimaro, cu 3 zile de muzică live cu artiști români îndrăgiți, în parcarea de la Poarta 1, dar și Corul Madrigal, care va amplasa o mare corabie pe malul mării, va cânta la răsărit de soare și pe de altă parte va face un duo experimental, care a mai făcut și anul trecut, cu delfinii de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. O altă premieră este o piesă de teatru pentru bebeluși – Bubu la mare, dedicată antepreșcolarilor de până la 3 ani. La secțiunea propriu-zisă de teatru, care va dura 9 săptămâni, vor fi peste 30 de teatre și companii invitate, cu peste 600 de actori, regizori, artiști vizuali etc. La cererea publicului, au fost programate 5 spectacole de Radu Afrim, cel mai premiat regizor român de teatru al ultimilor ani.

Vislul lui Erwin. Directorul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn, spune că visează ca orașul Constanța să devină capitală culturală europeană în 2033, cu prima ocazie când acest titlu ar putea fi obținut de o localitate din România. Statutul în discuție conferă o maximă vizibilitate, dar și acces la investiții europene în patrimoniul cultural al Constanței, precum și deschidere către turismul european.

Mai multe detalii descoperiți în clipul de mai jos:

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Recent Posts

Decizie BEC: Simion a trimis ILEGAL scrisori alegătorilor. Au fost folosite datele personale

Biroul Electoral Central a decis astăzi că George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a… Read More

4 ore ago

Senatorul Remus Negoi îl întreabă pe ministrul Finanțelor: „Vă pregătiți să creșteți TVA de la 19% la 21%“

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a declarat că formațiunea sa a cerut oficial… Read More

5 ore ago

Programul „Bebe Trusou”, pus în aplicare: mii de părinți din Constanța vor primi sprijinul promis

Viceprimarul Constanței, Costin Răsăuțeanu, spune că promisiunea făcută a devenit realitate: „Începând de astăzi, cardurile… Read More

5 ore ago

Avarie RAJA pe Șoseaua Constanței din localitatea Tuzla

În cursul acestei seri - 30 aprilie, în jurul orei 20.30, la nivelul conductei principale… Read More

5 ore ago

Consilierii județeni, convocați în ședință extraordinară. Mai multe proiecte vizează Spitalul Județean Constanța

Consiliul Județean Constanța este convocat în ședință extraordinară pentru data de 06.05.2025, ora 10:00, în… Read More

8 ore ago

Guvern: La alegerile prezidențiale, votarea în străinătate se desfășoară pe durata a trei zile, respectiv 2, 3 şi 4 mai

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat miercuri că la alegerile prezidențiale, votarea… Read More

10 ore ago