Deputatul de Constanța al USR, Stelian Ion, fost ministru al Justiției, spune că a aflat cu neplăcută surprindere că, în programul de formare inițială a auditorilor de justiție propus de INM și aprobat de CSM, au fost incluse anul trecut și programe de voluntariat. Asta chipurile, afirmă Stelian Ion, pentru a-i învăța pe viitorii magistrați “empatia, abilitățile de negociere, mediere și rezolvare a conflictelor, adaptarea mesajului la un public divers, comunicarea cu persoane din diverse medii sociale și culturale, colaborarea și organizarea, sensibilitatea față de problemele societății”.
„Dezvoltarea abilităților non-juridice nu este rea în sine, dar modul în care o pune în practică INM-ul este absurd și riscă să transforme demersul în altceva.
Din punctul meu de vedere, această măsură ar trebui eliminată urgent.
Asta trebuie să facă un viitor magistrat la INM? Să fie dus la acțiuni de plantare de copăcei și panseluțe? Înțeleg că au participat și la astfel de activități.
În loc să fie concentrați pe drept, pe rigoare și pe actul de justiție, auditorii sunt trimiși la „voluntariat” – transformat, în mod absurd, în obligație și chiar condiție de promovare.
Pe de o parte, statul recunoaște oficial criza de personal din justiție și a fost nevoit să mențină, prin OUG, durata formării la INM la 2 ani și în 2026, tocmai pentru a nu bloca sistemul. Pe de altă parte, își permite să irosească timpul auditorilor cu activități fără nicio relevanță profesională.
Să fim clari: voluntariatul nu are legătură directă cu formarea profesională a unui judecător sau procuror. Nu te învață să motivezi o hotărâre, să administrezi probe sau să aplici legea. În schimb, consumă timp într-un program deja suprasaturat și contribuie la diluarea pregătirii juridice, într-un sistem în care durata formării este oricum excesivă.
Mai grav, vorbim despre un „voluntariat obligatoriu” – o contradicție în termeni. „Promovarea în anul următor de formare va fi condiționată de participarea la aceste activități”, scrie negru pe alb în documentul aprobat de CSM.
Condiționarea promovării în anul următor de astfel de activități nu are un temei legal clar și este vădit disproporționată. Nu poți bloca parcursul profesional al unui auditor pentru că nu participă la activități extracurriculare fără relevanță directă pentru profesie.
Dar poate cea mai gravă problemă este alta: acest tip de măsuri creează reflexe de conformism. Îi învață pe viitorii magistrați să execute, fără să comenteze, orice cerință venită de sus, chiar și atunci când este discutabilă sau aberantă.
Asta nu este formare.
Este dresaj instituțional.
Nu formezi magistrați independenți obligându-i să bifeze activități fără legătură cu profesia.
Formezi magistrați obedienți. Iar o justiție obedientă nu mai este justiție.
Iată cum acțiunile de dezmembrare a justiției sunt gândite pas cu pas, începând cu primele luni la INM. Nu pot crede că este doar o măsură absurdă, neinspirată. Pare mai degrabă o măsură de prelucrare a viitoarelor generații de magistrați într-un spirit de obediență.“, spune Stelian Ion.