Cel puțin 162 de persoane au murit în Nepal, după o viitură devastatoare produsă miercuri pe râul Bhotekoshi, în urma unei avalanșe care a blocat cursul unui afluent în partea chineză a frontierei. Sute de persoane sunt în continuare date dispărute, printre acestea și turiști străini. De asemenea, pagubele materiale sunt uriașe. Inundaţiile care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.
USGS a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 5,2 şi a stabilit “că acest eveniment seismic s-a datorat unei prăbuşiri glaciare şi unei viituri de noroi şi grohotiş care au antrenat consecinţe catastrofale în aval“, a indicat instituţia pe site-ul său de internet, potrivit Agerpres.
Iniţial, presa de stat chineză a raportat o alunecare de teren de partea tibetană a graniţei, în apropierea punctului de trecere a frontierei Gyirong, situat la o altitudine de 1.800 de metri, menţionând trei morţi şi 265 de dispăruţi. Ulterior, a fost lovit şi Nepalul, viitura măturând valea râului Trishuli în districtul Nuwakot, la nord de Kathmandu, şi cea a râului Bhotekoshi, la est de capitală.
O înregistrare video a camerelor de supraveghere, verificată de jurnaliştii de la AFP, a surprins momentul în care o clădire cu mai multe etaje precum şi mai multe persoane care încercau să fugă din calea apelor au fost acoperite brusc de un torent extrem de puternic. De asemenea, o altă înregistrare, de asemenea autentificată, arată un val gigantic, comparabil cu un tsunami, care s-a deversat peste o parcare situată lângă un râu liniştit şi care a luat cu sine, cu o forţă devastatoare, mai multe autocare şi o clădire.