Advertisement
Actual

Vitezoman depistat de polițiștii din Năvodari băut la volan. A fost amendat cu 1.730 de lei

În această dimineață, 29 august, puțin înainte de ora 10.00, polițiștii din Năvodari au depistat în trafic un autoturism, condus de un bărbat, de 47 de ani, pe DJ226.

Acesta a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 84 km/h, pe un sector de drum unde limita este de 50 km/h. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.730 de lei.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceste condiții, a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ce spun polițiștii IPJ Constanța

Astăzi, 29 august, în jurul orei 9.50, polițiștii Poliției orașului Năvodari – Compartimentul Siguranță Rutieră au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani. Rezultatul testării cu aparatul etilotest? 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Explicația oferită? O ”pregătire” temeinică pentru ziua de muncă: aproximativ 2 litri de vin consumați până la ora 2.00 dimineața.

Pe lângă cocktailul de alcool și oboseală, șoferul se grăbea serios să ajungă la muncă, aparatul radar înregistrându-l cu 84 km/h pe un sector de drum unde limita legală este de 50 km/h.

Rezultatul acestei curse inconștiente s-a lăsat cu o amendă contravențională de 1.730 de lei și întocmirea unui dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

”Când urcați la volan sub influența alcoolului și apăsați pedala de accelerație, nu vă puneți în pericol doar propria viață, ci și pe cea a celor care vă acordă încrederea de a le fi șofer. Pasagerii din autoturism nu ar trebui să fie niciodată victime colaterale ale deciziilor ireponsabile.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Începe RETROGRADE, ultimul festival din primul sezon NIBIRU – trei zile în care muzica anilor 2000 reînvie

NIBIRU dă startul ultimului festival din primul sezon NIBIRU: RETROGRADE. După o săptămână cu unul… Read More

3 ore ago

Bolojan: 290 de milioane de euro pentru eficiența energetică a industriei. Statul acordă ajutoare de 109 milioane de euro

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Ministerul Energiei a finalizat evaluarea proiectelor depuse în apelul… Read More

22 de ore ago

Accident rutier între Ciocârlia de Sus și Mereni, județul Constanța. Un bărbat a fost transportat la spital

Astăzi, 28 august, a avut loc un acccident rutier între 2 autoturisme, între Ciocârlia de… Read More

22 de ore ago

Încă un accident rutier a avut loc pe Autostrada A2, sensul spre Constanța. Două persoane au ajuns la spital

Astăzi pare a fi ziua accidentelor rutiere pe Autostrada A2 București-Constanța. După ce primul accident… Read More

23 de ore ago

Un bărbat, o femeie și doi băieți de 7, respectiv 9 ani, transportați la spital în urma accidentului de pe Autostrada A2

Astăzi, 28 august, a avut loc un accident rutier pe Autostrada 2 București-Constanța, între localitățile… Read More

o zi ago

Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a ajuns la 98% absorbție din PNRR. „Avem nevoie de mobilizarea tuturor autorităților locale”

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a ajuns la un grad de absorbție de 98%… Read More

o zi ago