Începând de mâine, 7 aprilie, vremea se răcește accentuat. În Săptămâna Mare vor fi precipitații mixte, chiar și sub formă de lapoviță și ninsoare, cel mai rece fiind în cursul zilei de vineri.
Vântul se va intensifica, iar în zona montană va depăși 100 km/h.
”În cursul zilei de astăzi (n. red. – luni) temperaturile maxime vor atinge 20 de grade, în unele zone chiar şi 24-25 de grade, însă de mâine (n. red. – marţi) vremea se răcește accentuat şi se vor înregistra precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare nu doar în zona montană, ci şi în Moldova şi chiar în zone mai sudice, aşa încât am putea vedea astfel de fenomene chiar şi mâine noapte în zona Capitalei sau în apropiere de Bucureşti.”, a declarat directorul de prognoze al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu, la Digi24.
Potrivit sursei citate, nu este un fenomen care să producă pagube deosebite, dar este o răcire accentuată a vremii, cea mai rece zi fiind vineri, când precipitaţiile mixte, cu lapoviţă şi ninsoare, vor fi pe arii extinse.
”În prima parte a săptămânii nu vor fi ploi însemnate cantitativ, ci doar până în 5 l/mp, însă în zonele mntane mai înalte stratul de zăpadă nou depus va fi de 10-15 centimetri până spre sfârşitul săptămânii. De asemenea, toată săptămâna va fi vânt de peste 100 km/h la munte. (…) Spre final, va începe să pătrundă un aer ceva mai cald dinspre Mediterană, aşa încât sâmbătă şi duminică va creşte probabilitatea ca precipitaţiile să fie lichide. În această săptămână cu vreme foarte schimbătoare temperaturile vor fi sub normalul perioadei””, a mai spus Florinela Georgescu.
Ce spune prognoza meteo
Potrivit ANM, a fost emis un cod galben de intensificări ale vântului valabil astăzi, 6 aprilie, în intervalul orar 12:00 – 21.00
În intervalul menționat, în Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și nordul Crișanei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m de 90…100 km/h.
Un alt cod galben care vizează intensificări ale vântului în aproape toată țara a fost emis și pentru mâine, 7 aprilie, în intervalul orar 10.00 – 21.00.
În intervalul menționat, în Transilvania, Oltenia, Moldova, local în Maramureș, în sud-vestul și nord-estul Munteniei și în nordul Dobrogei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m de 100…120 km/h.
Prognoza meteo valabilă mâine, 7 aprilie.
