Conecteaza-te cu noi

Actual

1.200 de pistoale suspecte de a fi arme letale, depistate de polițiștii Gărzii de Coastă

Published

on

pistol garda

Poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă au depistat, într-un camion încărcat cu diverse produse, condus de un cetăţean ucrainean, 1.200 pistoale suspecte de a fi letale și supuse autorizării. Armele vor fi trimise spre expertizare.

În data de 30 martie, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 54 de ani, la volanul unui ansamblu rutier cu semiremorcă, înmatriculat în Ucraina.  Bărbatul transporta, conform documentelor de însoţire, pistoale cu gaze, pentru o societate din Ucraina.

Întrucât exista suspiciunea că pistoalele fac parte din categoria armelor letale supuse autorizării, polițiștii de frontieră au însoțit ansamblul rutier în Portul Constanța, iar împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța-Sud au desigilat compartimentul marfă al mijlocului de transport şi să efectueze controlul amănunţit al acestuia.

”În urma verificărilor, au fost descoperite 60 de cutii ce conțineau 1.200 pistoale, marca Stalker, calibru 9 mm, care au fost ridicate în vederea expertizării. ”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.

Advertisement

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

pistol garda

arme

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions