Conecteaza-te cu noi

Actual

1 iunie a adus sancțiuni de aproape 3 miloane de lei! Au fost mii de sesizări, cele mai multe prin 112

Published

on

Peste 8.000 de polițiști au intervenit, la nivel național, la aproape 3.000 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate, au constatat 616 infracțiuni,  au aplicat peste 9.000 de sancțiuni contravenționale și au reținut peste 500 de permise de conducere.

La data de 1 iunie a.c., peste 8.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 322 de acțiuni și s-a intervenit la 3.067 de evenimente, dintre care 2.542 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 616 infracţiuni, 140 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

Advertisement

De asemenea, au fost depistate 7 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 20 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 9.042 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.000.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 25.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 103 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 518 permise de conducere și au fost retrase 105 certificate de înmatriculare.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions