Conecteaza-te cu noi

Societate

100 de studenți militari români și străini se vor pregăti la bordul navei-școală ”Mircea”

Published

on

Nava-școală „Mircea” va pleca luni, 6 iunie, ora 11.00, din portul militar Constanța,  în cel de-al doilea marș internațional de instrucție din acest an, misiune dedicată împlinirii, anul acesta, a 150 de ani de învățământ românesc de marină.

La bordul navei se vor afla 92 de studenți din anul II de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și opt studenți străini de la academiile navale din Marea Britanie, Polonia, Bulgaria și USA.

Marșul va avea o durată de 54 de zile, timp în care velierul, simbol al Marinei Militare Române, va acosta în porturile Augusta și Genova (Italia), Valencia (Spania), Valletta (Malta), Alexandria (Egipt).

Pregătirea tinerilor cadeți la bordul navei-școală „Mircea” are ca scop formarea deprinderilor specifice în profilul profesional al studenților prin executarea de roluri și atribuții specifice la bordul navei, sub îndrumarea cadrelor didactice și a instructorilor din Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.

Pe lângă misiunea de formare a viitorilor ofițeri ai Marinei Militare Române, velierul își va asuma și misiunea de reprezentare și de promovare a tradițiilor marinărești ale Forțelor Navale Române, participând la „Regata Iacobus” în porturile Genova (Italia) și Valencia (Spania).

Ceremonia de plecare a navei va avea loc luni, 6 iunie, începând cu ora 10.00. Velierul va reveni în portul militar Constanța la data de 30 iulie.

Sursa: Forțele Navale

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions