Connect with us

Actual

20.000 mp de teren decopertaţi de vegetaţie şi asanaţi în Saturn pentru construirea unui complex comercial

Avatar

Publicat

la

S.C. Eridanus Invest Srl va construi în Saturn un ansamblu comercial format din hipermarket şi galerie comercială. Conform memoriilor depuse la APM, în vederea obţinerii acordului de mediu, ansamblul comercial se va întinde pe o suprafaţa de 2 ha. Terenul este situat în intravilanul Mun. Mangalia, în nordul localitătii, str. Lavrion nr. 30
Cei 20.000 mp vor fi structuraţi astfel:
– suprafaţă construită 6.183, 72 mp (inclusiv 241 locuri de parcare)
– suprafaţă zone verzi 4.537,10 mp
– suprafaţă carosabil + trotuare 9.318,70 mp
În cele 2 memorii depuse la APM investitorul propune decopertarea de vegetaţie şi asanare completă a terenului, angajându-se ca pentru fiecare arbore îndepărtat de pe amplasament să planteze alţi 3, în locurile indicate de Primăria Municipiului Mangalia.
Iniţiatorii proiectului susţin că ariile naturale protejate aflate în apropiere nu vor fi afectate. Este vorba de Mlaştina Hergheliei – Obanul Mare şi Peştera Movilei situate la o distanţă de aproximativ 64 m şi Limanu-Herghelia la o distanţă de aproximativ 231 m.

Investiţia şi schimbarea destinaţiei terenului au fost aprobate pe 24 noiembrie 2015, prin Hotărârea nr.207 (aici) de Consiliul Local Mangalia.

Despre investitorii
Asociaţi/administratori, cu cote egale, ai firmei Eridanus Invest Srl sunt Klaus Reisenauer şi Kurt Wagner. Cei doi s-au născut în acelaşi an (1964), unul în Sibiu, celălalt în Agnita (jud. Sibiu) şi sunt stabiliţi de peste 20 de ani în Germania. După întoarcerea în România, au înfiinţat mai multe firme, toate cu sediul în Sibiu, str. Dealului nr. 24:  Kurt WagnerKlaus Reisenauer

– 2003 – Terra Ro Srl
– 2005 – Athex Development Grup Srl
– 2006 – Oasis Srl
– 2007 – K & K Investment Srl
– 2012 – Eridanus Invest  Srl

                                                                                  Klaus Reisenauer                  Kurt Wagner

Societăţile au ca obiect de activitate ,,Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii” sau ,,Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”.
Klaus Reisenauer şi Kurt Wagner sunt cei care, prin firma Oasis, au ,,adus” Kaufland şi Lidl în România.

Comments

comments

Actual

URMĂRIRE ca-n filme pe străzile din Constanța pentru a prinde un șofer beat și fără permis

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au depistat un bărbat la volanul unui autoturism ce nu avea drept de circulație pe drumurile publice și care a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a consumului de substanțe psihotrope. De asemenea, avea și dreptul de a conduce suspendat.

Bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus măsura controlului judiciar.

În data de 12 iulie, un polițist de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru legitimare în zona Porții de acces nr. 6 a Portului Constanța un autoturism ce avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare confecționate artizanal, la volanul căruia se afla cetățeanul român, P.G., în vârstă de 54 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanța.

La solicitarea polițistului de frontieră, bărbatul a refuzat să dea detalii pentru stabilirea identității, demarând în trombă și distrugând bariera de acces de la ieșirea din Port.

Astfel, poliţiştii de frontieră au procedat la urmărirea maşinii, pe raza municipiului Constanța, pe o distanță de aproximativ 10 km, mașina fiind oprită în cartierul Palaz. Bărbatul a fost imobilizat și, având în vedere faptul că emana halenă alcoolică, a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru stabilirea alcoolemiei în sânge și a consumului de substanțe psihotrope, acesta refuzând însă recoltarea de probe biologice.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că certificatul și plăcuțele de înmatriculare au fost reținute în data de 11 aprilie, autoturismul neavând drept de circulație pe drumurile publice. De asemenea, numitul P.G., deținea un permis de conducere expirat, iar dreptul de a conduce autovehicule era suspendat din data de 22 iunie a.c..

”Bărbatul în cauză a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor depunerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis a fost retras, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și distrugere, iar în cursul zilei de ieri Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus măsura controlului judiciar față de acesta pentru o perioadă de 60 de zile.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Purtător de cuvânt din cadrul Gărzii de Coastă.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Programul corvetelor militare: MApN a câștigat DEFINITIV procesul cu Damen

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Curtea de Apel București a respins definitiv solicitarea companiei olandeze Damen care a intentat proces Ministerului Apărării Naționale prin care cerea anularea procedurii de atribuire a contractului de 1,6 miliarde de  euro pentru achiziția celor patru corvete militare multifuncționale.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat în 2019 că cele patru corvete multifuncţionale care vor intra în dotarea Forţelor Navale Române vor fi furnizate de către asocierea dintre compania franceză Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa. Prima navă va intra în serviciu peste trei ani, iar toate cele patru corvete ar trebui să fie livrate în şapte ani.

Damen a primit decizia Curții de Apel București ca urmare a apelui formulat în instanță în ceea ce privește rezultatul Programului de înzestrare esențial „Corvetă multifuncțională”.

Iată comunicatul de presă remis redacției Ordinea.ro :

”Pe tot parcursul procedurii, Damen a urmărit  principiile unui proces echitabil dorindu-și transparență, condiții de concurență corecte și clarificări cu privire la licitație, pe care am sperat ca instanța să le ofere în motivarea sa. În acest sens, deși cu dezamăgire, am primit cu respect decizia Curții de Apel București.

După anunțul deciziei, Damen reiterează că acțiunile noastre au fost în spiritul consolidării statului de drept și a procedurilor de licitație și vom căuta în continuare o clarificare definitivă a suspiciunilor publice, a scurgerilor de informații clasificate și a controverselor nefondate din media. Neclaritatea privind corectitudinea procedurilor de licitație publică afectează reputația programelor de achiziții din România atât în țară, cât și în străinătate și este o consecință îngrijorătoare.

În spiritul transparenței și al clarității, Damen a solicitat în instanță accesul la documentele ofertelor de licitație. Acest lucru a fost refuzat până acum, obligând compania Damen să înceapă noi demersuri în justiție pentru rezolvarea acestor aspecte.

Damen este mai hotărât ca niciodată să rămână un partener de încredere al României pentru construcția de nave civile și militare împreună cu cei peste 6.500 de angajați și subcontractanți în România. Damen este singurul constructor de nave din România care și-a dovedit capacitatea de a livra la timp, respectând bugetele și parametrii contractați. Din momentul începerii licitației, șantierele navale Damen din România au livrat mai multe nave pentru forțe navale din întreaga lume. Doar anul acesta, Șantierul Naval Damen Galati livrează pentru Australia unul dintre cele mai moderne și avansate spărgătoare de gheață din lume și o a doua corvetă pentru Marina Pakistanului, după ce prima dintre ele a fost livrată anul trecut. Șantierul Naval Damen Mangalia este unul dintre cele mai importante șantiere navale din Europa care poate face din România un lider la nivel european și mondial. Damen rămâne puternic ancorat în România!”

Foto: Damen

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Bărbații care au DISTRUS bancomatul din comuna Lumina, trimiși în judecată

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de deținere, a inculpatului N.C., recidivist, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, distrugere și nerespectarea regimului materiilor explozive, aflate în concurs.

Totodată s-a dispus trimiterea în judecată, într-o cauză separată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.G., cunoscut cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, distrugere și nerespectarea regimului materiilor explozive, aflate în concurs.

Probatoriul administrat în cauză a relevat, că inculpatul N.C., în noaptea de 25/26.02.2020, în jurul orelor 02:00, împreună cu inculpatul C.G., prin folosirea de materiale explozive, au provocat distrugeri la aparatul ATM aparţinând CEC Bank, instalat pe peretele exterior al S.C. L.S. S.R.L. din comuna Lumina, iar datorită deflagraţiei, magazinul alimentar a suferit prejudicii prin distrugerea mai multor categorii de marfă şi a unor obiecte şi articole de mobilier din interior, pentru ca ulterior, autorii, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin spargerea geamului tip termopan al S.C. L.S. S.R.L. să pătrundă în interior şi să sustragă din aparatul ATM două casete cu bani în care se afla suma totală de 65.110 lei, cauzând un prejudiciu în dauna CEC BANK în valoare de 117.721, 56 lei.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii asupra sumei de 4.827 lei, în vederea recuperării pagubei produse prin infracțiunile săvârșite.

Inculpatul N.C. era dat în urmărire întrucât avea de executat un mandat de 4 ani închisoare și un rest de pedeapsă de 943 zile închisoare dintr-o pedeapsă anterioară de 8 ani închisoare.

”Precizăm că trimiterea în judecată din cursul procesului penal nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

În soluționarea dosarelor penale procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au avut sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța – Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul de Acțiuni Speciale, precum și Brigada de Operațiuni Speciale Constanța.”, au precizat reprezentanții Compartimentului de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: