Conecteaza-te cu noi

Administratie

250 de constănțeni au încălcat Ordonanțele Militare

Published

on

La nivelul județului Constanța, instituțiile abilitate de control fac zi de zi acțiuni de verificare a respectării regimului de izolare la domiciliu/carantină. De la intrarea în vigoare a celor trei Ordonanțe Militare, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța și jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța, 250 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 135.155 de lei. În ultimele 24 de ore, 3.428 de persoane aflate în izolare la domiciliu au fost verificate de forțele de ordine. Pentru această acțiune, au fost angrenați 751 de polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi din I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța, polițiști locali constănțeni, polițiști ai Gărzii de Coastă și forțe din cadrul M.Ap.N.

„Important de menționat este că persoanele care nu respectă regimul de izolare la domiciliu vor fi trimise, automat, în carantină instituționalizată pentru 14 zile. De asemenea, persoanele care nu respectă termenii impuși de carantinare, vor fi replasate în acest regim pentru încă 14 zile. Nerespectarea izolării la domiciliu poate aduce, pe lângă amenzi contravenționale, și pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani. De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiștii constănțeni au controlat 130 de societăți comerciale și PFA. În acțiunea de transport a românilor repatriați ieri din Italia, 136 de forțe de ordine din structurile M.A.I. (I.P.J. Constanța, I.S.U. “Dobrogea”, G.M.J. „Tomis” Constanța și I.J.J. Constanța) au participat activ la operațiune. În ceea ce privește situația actualizată privind COVID-19, la nivelul județului Constanța, bilanțul este următorul: 754 de persoane carantinate, respectiv 5.853 de persoane aflate în izolare la domiciliu. Facem apel către toți locuitorii județului Constanța să respecte TOATE prevederile Ordonanțelor Militare emise. Evitați ieșirile nejustificate din casă, rezumați-vă doar la deplasările în interes de serviciu sau de maximă necesitate! Nu uitați să păstrați distanța față de celelalte persoane și să respectați toate recomandările de igienă reiterate de către specialiști!“, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions