Aseară, târziu, vă informam despre tragicul accident rutier care a avut loc în județul Argeș, Un camion în care se aflau 13 militari s-a răsturnat într-o prăpastie, iar, la faţa locului au fost solicitate nouă echipaje medicale SMURD şi şase SAJ Argeş, fiind activat planul roşu de intervenţie. Autovehiculul s-a răsturnat într-o râpă de aproximativ 40 de metri, într-o zonă muntoasă. Camionul s-a răsturnat în localitatea argeşeană Dâmbovicioara. În acest caz a fost activat planul roşu de intervenţie şi au fost alertate nouă echipaje medicale SMURD şi şase ale Serviciului de Ambulanţă Argeş. De asemenea, acţionează trei autospeciale de stingere cu modul de descarcerare şi prim-ajutor. Autocamionul, care era ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare, care se deplasau dinspre Cincu spre Câmpulung, s-a răsturnat în afara carosabilului. Zece militari, care se aflau în spatele camionului, au fost evacuați și transportați de urgență la cele mai apropiate spitale. Ministrul apărării naționale, Adrian Țuțuianu, secretarul de stat Mircea Dușa și generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, s-au aflat, noaptea târziu la locul accidentului. Conform procedurilor legale, a fost sesizat Parchetul Militar. Din ordinul șefului Statului Major General, a fost instituită o comisie de cercetare administrativă care va investiga circumstanțele producerii accidentului. Din păcate, trei dintre militari nu au mai putut fi salvați, în ciuda eforturilor depuse de către autorități. În această dimineață, am aflat că doi dintre militarii care și-au pierdut viața au luptat și în Afganistam.
Iată ce detalii oferă Ministerul Apărării Naționale. Plutonierul-major Mihai Ionuț Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană și caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader au decedat în urma accidentului survenit în data de 29 iunie în apropierea localității Valea Urdei, județul Argeș. Plutonierul-major Mihai Ionuț Toma avea 38 de ani și era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operații, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002. Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit și avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operații din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008. Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit și avea un copil. Toți militarii răniți sunt în stare stabilă și se află internați în spitale militare. Doi dintre ei se află în îngrijirea medicilor de la Spitalul Militar de Urgență “Regina Maria” din Brașov, unul la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Ion Jianu” din Pitești, iar ceilalți șase se află, la ora difuzării comunicatului, în proceduri de transfer către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” din București. Astăzi, 30 iunie, la ora 8.30, vor fi organizate în unitățile militare din țară ceremonii de comemorare a militarilor decedați în tragicul accident. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este alături de familiile îndoliate și transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe. (Foto: Inquam Photos)