Conecteaza-te cu noi

Actual

3 polițiști arestați pentru TORTURĂ. Cazul din București care a șocat o țară întreagă

Published

on

După drama de la Onești, în care doi bărbați au fost omorâți după ce au fost sechestrați într-o locuință, un alt caz răsunător ridică mari semne de întrebare asupra moralității și pregătirii unor polițiști, dar și asupra capacității lor de a-și face datoria.

Precizăm că facem referire la cazul din Capitală, care a avut loc în toamna anului trecut, mai exact în noaptea de 31 august spre 1 septembrie, în care doi bărbați au fost torturați de mai mulți polițiști, angajați ai Secției 16 din București. Dosarul în acest caz a pornit în luna septembrie a anului trecut.

Doi tineri au reclamat faptul că au fost bătuţi de poliţişti în zona Eroii Revoluţiei din Capitală, după ce le-au atras atenţia agenţilor că nu poartă mască de protecţie în contextul pandemiei şi dau amenzi fără temei.

Potrivit procurorilor, acest lucru a avut loc pe 1 septembrie 2020, în jurul orei 01.45.

Advertisement

Cei nouă polițiști la care facem referire făceau parte dintr-un filtru organizat în zona străzii Calea Șerban Vodă din Bucureşti.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București, șapte dintre aceștia, ”folosindu-se de armamentul din dotare, au încătuşat una dintre persoane și au transportat-o, împotriva voinței sale, pe un teren viran situat la periferia Capitalei, în sectorul 4, unde 5 dintre aceştia au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violențe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare și inferioare, dar și în zona degetelor mâinilor și a tălpilor”.

Totodată, unul dintre inculpaţi a supus persoana vătămată unor tratamente degradante, mai precizează sursa citată. Concret, bărbatul a urinat pe persoana lipsită în mod ilegal de libertate.

În tot acest timp, alți doi agenţi de poliţie au asistat în mod pasiv la violenţele exercitate asupra persoanei vătămate. Ulterior victima a fost abandonată pe un teren viran.

În acelaşi timp, alţi doi agenţi l-au încătuşat pe celălalt tânăr şi l-au încuiat într-o autospecială de poliţie, peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate, şi l-au transportat apoi în zona Zeţari din Bucureşti, Sectorul 5, unde l-au abandonat pe o stradă întunecată.

Advertisement

În cursul zilei de miercuri, 3 martie a.c., procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei 9 inculpaţi, agenţi de poliţie din cadrul DGPMB Secția 16 Poliție – Biroul de Ordine Publică, pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, respectiv complicitate la tortură.

Opt dintre ei au fost reţinuţi iniţial pentru 24 de ore, iar unul a primit control judiciar. În faţa judecătorului cu propunere de arestare preventivă au ajuns în final doar 7 inculpați, după ce s-a renunţat la reţinere şi s-a instituit măsura controlului judiciar pentru încă un suspect.

Pentu acuzaţiile ce le sunt aduse, lipsire de libertate în mod ilegal şi mai ales tortură, poliţiştii de la secţia 16 riscă peste 10 ani de închisoare.

Foto: Ilustrativ

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions