Conecteaza-te cu noi

Societate

30 octombrie, cea mai lungă zi din acest an

Published

on

30 octombrie este cea mai lungă zi din acest an. Sâmbătă noaptea, România trece la ora de iarnă, iar ceasul va fi dat înapoi cu o oră. Astfel,  ziua va avea 25 de ore.

Ora 4.00 va deveni ora 3.00.

Cum vor circula trenurile?

Printr-un comunicat de presă, CFR Călători informează că începând din 31 octombrie 2021, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM.

Advertisement

Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare. În noaptea de 30/31 octombrie 2021, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 31 octombrie 2021, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

Ar putea fi ultimul an în care se schimbă ora

Ora de vară a fost introdusă pentru prima oară în România în anul 1932.

Anul 2021 ar putea fi ultimul în care vom face aceste schimbări. Comisia Europeană a cerut renunţarea la schimbarea orei, dar deocamdata România nu a ratificat încă recomandarea.

După un sondaj realizat în tot spaţiul comunitar, Comisia Europeană a propus eliminarea schimbării sezoniere a orei, propunere susţinută în primul rând de Germania. Parlamentul European a votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021. Fiecare stat membru urma să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară.  Conform propunerii de acum doi ani a Comisiei Europene, statele membre care decid să menţină permanent ora de vară trebuiau să efectueze ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferau să rămână la ora standard urmau să schimbe ora pentru ultima dată în ultima duminică din luna octombrie 2021. Era prevăzută, însă, şi posibilitatea unei amânări de 12 luni. În condiţii normale, România şi celelalte state membre ale UE urmau să informeze Comisia Europeană asupra alegerii lor până în aprilie 2020, după care urma o etapă de coordonare. Negocierile privind Brexit şi izbucnirea pandemiei a oprit însă complet acest proces, care ar putea fi reluat cel mai devreme în 2022.

Advertisement

Foto: Mediafax

 

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions