Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

300 de elevi din județul Constanța au promovat BAC-ul. Cea mai mare medie a fost 8,96

Published

on

rezultate bac

Update: La nivelul județului Constanța, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 31,35%. Pentru candidații care au absolvit în acest an școlar, rata de promovare este 34,84%.

Au promovat 300 de candidați, dintr-un total de 957 de candidați prezenți.

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 25 august, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/ transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat la cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate marți, 29 august.

Știre inițială: Ministerul Educației a publicat astăzi, 25 august, rezultatele înregistrate în sesiunea august 2023 a examenului naţional de bacalaureat – înainte de contestaţii.

Rata cumulată de promovare (rezultate inițiale – toate promoțiile) este 29,8%.

Rata de promovare pentru promoția anului curent este 31,2%, respectiv 26,8% pentru promoțiile anterioare.

Astfel, din totalul candidaților promovați (8.504), 6.108 candidaţi aparțin promoţiei 2023, iar 2.396 de candidaţi fac parte din promoţiile anterioare.

La probele scrise au fost prezenți 28.558 de candidaţi din totalul celor 33.974 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 67 de candidaţi (aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni).

Contestațiile pot fi depuse astăzi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic. În acest scop, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care este menționat faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

În județul Constanța s-au înscris la examen 1.137 de absolvenți. Au fost prezenți 957 de candidați.

Potrivit rezultatelor afișate pe site-ul Ministerului Educației, 300 de absolvenți din județul Constanța au promovat examenul.  Cea mai mare medie a fost obținută de un absolvent al Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, respectiv 8,96.

În ordine descrescătoare, alți 6 elevi au obținut note peste 8.00, respectiv 8,73 și 8,38  – doi elevi ai Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân”, 8,35 – un elev al Liceului Teoretic ”Decebal”, 8,26 – un absolvent al Liceului tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, 8,21 – un absolvent al Liceului teoretic ”Murfatlar”  și media 8.00, obținută de un absolvent al Liceului teoretic Negru Vodă.

293 de absolvenți au obținut media peste 6 și au fost declarați reușiți.

655 dintre ei au fost respinși, iar 80 nu s-au prezentat.

Menționăm că doi dintre absolvenți au fost eliminați.

Foto: Ilustrativ/Știrile PROTV

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions