Conecteaza-te cu noi

Actual

360.000 de elevi primesc gratuit rechizite și ghiozdane

Published

on

360.000 de preșcolari și elevi din clasele II – VIII beneficiază în anul școlar 2018-2019 de pachete de rechizite și ghiozdane.

Dintre aceștia, 308.611 elevi vor primi ghiozdane. Beneficiarii sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi, fiind în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Elevii din grupul-țintă au devenit eligibili în proiect după ce au solicitat, la începutul anului școlar, sprijinul acordat în cadrul programului național desfășurat anual în baza Legii 126/2004 și a ordinului de ministru nr. 4385/2012.

În plus, 51.539 de preșcolari vor primi rechizite școlare. Aceștia sunt beneficiarii tichetelor sociale acordate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

Advertisement

Proiectul „Rechizite pentru preșcolari și elevi – șanse egale la educație” are ca obiectiv prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, facilitând accesul egal și participarea la învățământul obligatoriu a preșcolarilor și elevilor proveniți din familiile cele mai defavorizate, prin acordarea de materiale școlare.

Rechizitele și ghiozdanele vor fi distribuite prin intermediul inspectoratelor școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București către unitățile de învățământ, care vor repartiza mai departe materialele școlare către elevii și preșcolarii din grupul-țintă.

Ministerul Educației Naționale este beneficiar al proiectului „Rechizite pentru preșcolari și elevi – șanse egale la educație”, implementat în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate POAD/220/1/3/ – Precaritate materială de bază, bugetul total al proiectului fiind de 17.314.571,40 lei.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions