Distribuirea ”prin intermediul unui sistem informatic” a materialelor antisemite, fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, negarea sau diminuarea Holocaustului, precum și negarea crimelor de război va constitui infracțiune și se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, conform unui proiect de lege adoptat de către Parlament. Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, inițiat de președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler. Deputații au adoptat proiectul cu 199 de voturi pentru, 99 împotrivă și două abțineri.
Proiectul de lege vizează conferirea unei viziuni integratoare și coerente a textelor de incriminare a infracțiunilor motivate de ură, ca reacție la amploarea situațiilor de acest fel din mediul online.
Pentru prevenirea și combaterea incitării la ură națională, rasială sau religioasă, la discriminare și la săvârșirea de infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, actul normativ reglementează interzicerea organizațiilor, simbolurilor, materialelor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, prevede un amendament.
Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unul la 5 ani.
Dacă această faptă este comisă prin intermediul unui sistem informatic limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului pe teritoriul României ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.
Săvârșirea acestor fapte prin intermediul unui sistem informatic constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
Se interzice acordarea sau menținerea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe unor străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri publice.
De asemenea, se interzice acordarea sau menținerea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, precum și al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, unor organizații, cu sau fără personalitate juridică, potrivit unui alt amendament.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional.