Conecteaza-te cu noi

Actual

5 bărbați au fost reținuți de polițiștii constănțeni. Vezi de ce

Published

on

Polițiștii de investigații criminale din cadrul I.P.J. Constanța au efectuat, în cursul zilei de ieri, 7 percheziții domiciliare, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. În urma descinderilor au fost reținuți 5 bărbați.

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind furtul unui autovehicul din data de 22 iunie 2019, de pe raza municipiului Constanța, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat ieri, 9 ianuarie a.c., 7 percheziții domiciliare pe raza județului Brăila.

În urma desfășurării activităților procedurale au fost identificate și ridicate 2 chei de autoturism, două pistoale de tip air-soft, un dispozitiv de bruiaj al undelor radio utilizat de sistemele de închidere centralizate auto, dar și două cărți de identitate și un permis de conducere, despre care existau suspiciuni că ar fi fost contrafăcute. De asemenea, a fost indisponibilizat un autoturism, despre care existau indicii că ar fi fost folosit în activitatea infracțională.

Din cercetări a reieșit faptul că doi bărbați, de 40, respectiv 43 de ani sunt suspectați pentru săvârșirea altor două infracțiuni de tentativă la furt calificat, săvârșite în noaptea de 16/17 iulie 2019 pe raza județului Tulcea.

Advertisement

Totodată, bărbatul de 40 de ani, împreună cu un altul, de 37 de ani sunt suspectați că ar fi sustras un autoturism, în noaptea de 16/17 august 2019, de pe raza județului Tulcea. Ulterior, cei doi ar fi folosit autovehiculul în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

În urma descinderilor au fost reținuți, pentru 24 de ore, 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 43 de ani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, precum și al polițiștilor din cadrul I.P.J. Brăila – Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic și Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions