Conecteaza-te cu noi

Actual

Sute de imigranți, în România! De regulă, vor să ajungă în vestul Europei!

Published

on

În ultima perioadă, se pare că din ce în ce mai mulți cetățeni străini care fug din țările lor natale ajung în România. De ce preferă să plece cu te miri ce la ei și mai cheltuiesc și o grămadă de bani pentru a ajunge aici este deja știut de toată lumea. În țările lor sunt războaie, cărora ei nu au cum să le facă față. Numai în prima jumătate a lunii martie, au fost identificate peste 100 de persoane care au intrat ilegal în țara noastră. 30 dintre ele au primit decizii de returnare și comunicări de părăsire a teritoriului României, 20 au fost puse în legalitate, 40 au solicitat o formă de protecție internațională, pentru 11 a fost dispusă măsura returnării sub escortă, iar pentru ceilalți s-au dispus alte măsuri. Și așa stau lucrurile aproape zi de zi. Și astăzi, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidas, judeţul Caraş-Severin, au observat 14 persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării. Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la reţinerea persoanelor care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră şi conducerea lor la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor s-a stabilit că este vorba despre doi bărbaţi și trei femei cu vârste cuprinse între 25 și 38 ani şi nouă minori având vârste cuprinse între 1 şi 12 ani de ani, aceștia declarând că sunt din Yemen, Irak și Siria și formează 3 familii. Adulții au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele 14 persoane fiind preluate de lucrători din cadrul Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions