Conecteaza-te cu noi

Administratie

Primăria Constanța vă așteaptă la concert de țambal în Parcul Arheologic

Published

on

Așa-zisul festival de muzică franțuzească din Parcul Arheologic, intitulat „Jardin Urbain par Festival du Bonheur”, va avea doar două ore de muzică franțuzească, perioadă în care un artist necunoscut va cânta diverse cover-uri. În rest, cea mai mare parte a festivalului „Jardin Urbain par Festival du Bonheur” va fi dedicată recitalurilor de țambal, nai, muzică armânească și lipovenească.
Festivalul face parte din conceptul de „Constanța coffee break”, care are loc în acest sfârșit de săptămână. Astfel, începând de sâmbătă de la ora 08:00 și până duminică la ora 23:00, bulevardul Tomis, între bulevardul Ferdinand și strada Traian, se va închide iar constănțenii și turiștii se pot plimba, pot merge cu role, biciclete, trotinete ori pot juca diferite sporturi. De asemenea, zona de promenadă de pe bulevardul Tomis va găzdui demonstrații de baschet oferite de sportivi constănțeni sâmbătă și duminică, între 17:00 și 20:00.

Totodată, astăzi va începe „Jardin Urbain par Festival du Bonheur”, o combinație între un festival gastronomic și un boutique-festival de muzică electronică. Evenimentul debutează astăzi, începând cu ora 16:00, în Parcul Arheologic. Timp de 3 zile vizitatorii pot experimenta ultimele tendințe în materie culinară într-un cadru special amenajat, cu zone de relaxare, spectacol de lumini și muzică bună asigurată de DJ autohtoni.

Programul artistic este următorul:

Vineri, 09 iulie

Advertisement

– ora 16:00-    Recital muzică armânească și ansamblu dansuri;

– ora 16:40- Recital țambal;

– ora 17:00- Recital muzică ușoară;

– ora 17:30- Recital nai;

– ora 18:00- Recital muzică ușoară;

Advertisement

– ora 19:00- Recital folclor muzică lipovenească.

Sâmbătă, 10 iulie

– ora 16:00- Recital muzică armânească instrumental;

– ora 16:30- Recital folcloric;

– ora 17:00- Recital nai.

Advertisement

Duminică, 11 iulie

– ora 16:00- Recital de cover-uri (muzică franțuzească) și saxofon;

– ora 17:00- Recital solist muzică franțuzească;

– ora 18:00- Recital solist muzică ușoară.

„Transformarea bulevardului Tomis în zonă de promenadă impune unele restricții de circulație în zona amintită. Conducătorii auto care tranzitează centrul orașului pot folosi rutele alternative: bulevardul Tomis- bulevardul Ferdinand- strada Mihai Viteazu, bulevardul Tomis- strada Traian, respectiv bulevardul Tomis- bulevardul Ferdinand – strada Ecaterina Varga- strada Negru Vodă- strada Traian. Proiectul „Constanţa coffee break” vizează reducerea accesului auto în centrul orașului şi, totodată, oferă o șansă pentru revitalizarea economiei locale, prin redeschiderea și extinderea locațiilor existente pe acest tronson.“, notează Primăria.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions