Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată, în luna iunie 2018, a inculpaților CHIRU GIGI-CHRISTIAN (fost senator) şi SMĂDU CRISTIAN-VALENTIN, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Pe 17 august a.c., la mai bine de 5 ani de la decizia procurorilor, fostul senator Chiru scapă de acuzația de ucidere din culpă.
Solutia pe scurt: În baza art.421 pct.1. lit.b) cod procedură penală: Respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii Chiru Gigi Christian şi Smădu Cristian Valentin – împotriva sentinţei penale nr. 1321 din data de 19 octombrie 2022, pronunţată în dosarul penal nr. 16233/212/2018, al Judecătoriei Constanţa. În temeiul art.275 alin.(2) cod procedură penală: Obligă pe apelanţii inculpaţi la plata a 400 de lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 272 alin. 1 cod procedură penală: Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariilor cuvenite apărătorilor din oficiu, după cum urmează: – pentru doamna avocat Voicu Alina, care a asigurat asistenţa juridică obligatorie a inculpatului Smădu Cristina Valentin, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum parţial de 500 de lei; – pentru doamna avocat Cojocaru Monica-Lucia, care a asigurat asistenţa juridică obligatorie a inculpatului Chiru Gigi Christian, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum parţial de 500 de lei. Definitivă. Pronun?ată, după redactare, astăzi, 17.08.2023, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.(1) cod procedură penală.
Informația completă este aici
Gigi Chiru, trimis în judecată pentru UCIDERE din culpă. Ce spune fostul senator
foto arhivă Ordinea.ro