Președintele Oficiului pentru Protecția Consumatorului Constanța, Horia Constantinescu, continuă să sape după neregulile Primăriei, dar în tăcere, fără a da relații către public. El a reamintit opiniei publice că a fost sancționat de către Comisia de Disciplină din cadrul autorității și a fost sesizată ANI (Agenția Națională de Integritate), invocându-se răfuieli politice. Totodată, Horia Constantinescu spune că va contesta decizia Comisiei.
„Situația în tot ceea ce înseamnă verificările activității primăriei a căpătat valente să le numesc speciale. Am fost sancționat de către Comisia de Disciplină din cadrul autorității și a fost sesizată ANI, invocându-se răfuieli politice. Voi contesta decizia Comisiei și îmi pregătesc apărarea în raport cu sesizarea către ANI. Până la lămurirea întregii situații nu mai pot da nicio informație legată de acțiunile care vizează activitatea Primăriei“, a spus Horia Constantinescu.
Amintim că, Ordinea.ro nota în primăvara acestui an că primarul Constanței, Vergil Chițac, a depus, în primăvara acestui an, un memoriu la Ministerul Economiei, prin care a solicitat cercetarea disciplinară a șefului Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, după ce acesta a instrumentat o serie de controale asupra unor entități subordonate Primăriei Constanța. Chițac a mai acuzat o lipsă de imparțialitate, echidistanță și profesionalism a comisarului-șef de la Constanța, arătând că acesta își utilizează contul personal de Facebook pentru a posta conținut cu tentă politică și atacuri directe la adresa sa.
Întregul articol de pe Ordinea.ro îl puteți citi aici:
Horia Constantinescu (CJPC), pârât la ministru de către primarul Chițac. HC ar fi prezentat disproporționat furtul mâncării din grădinițe și jegul din autobuze
În altă ordine de idei, tot Horia Constantinescu a anunțat că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a pierdut DEFINITIV procesul care face refire la suspendarea ordinului de detasare a lui HC!