Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat, astăzi, deficit de 1% în primul trimestru din 2026. Conform lui Nazare, deficitul s-a redus la jumătate faţă de perioada similară din 2025, de la 22 de miliarde de lei, față de aproximativ 44 de miliarde în 2025.
„Deficit 1% în T1 2026. Am redus la jumătate deficitul față de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În primele 3 luni din 2026, deficitul bugetar a scăzut la 22 de miliarde de lei, față de aproximativ 44 de miliarde în aceeași perioadă din 2025. Ca pondere în economie, aceasta înseamnă o reducere de la 2,3% din PIB la 1%.
Statul cheltuie mai responsabil – am redus diferența dintre ce încasează și ce cheltuie. Acest lucru înseamnă puține împrumuturi și, implicit, mai puțină presiune pe taxe în viitor.
Am întărit încrederea investitorilor şi a piețelor externe, pentru a genera noi locuri de muncă în România, dezvoltare și stabilitate economică.
Aceste evoluții nu sunt întâmplătoare. Alături de premierul Ilie Bolojan am pus în aplicare un program de consolidare bugetară care produce rezultate concrete. Am demonstrat că angajamentele României nu sunt doar promisiuni, ci fapte.
Este o performanță cu atât mai importantă în contextul în care România a pornit cu un deficit de 9,3% din PIB în 2024, pe care ne-am angajat să îl reducem sub 3% până în 2030. Faptul că deja vedem ajustări semnificative arată că direcția este corectă și credibilă.
Dar la fel de important ca rezultatele este modul în care le obținem: cu stabilitate.
Instabilitatea politică şi schimbările abrupte de direcție transmit un semnal negativ piețelor și investitorilor, care ne afectează pe toți. România a câștigat un capital semnificativ de încredere în doar 10 luni – este esențial să nu o pierdem.
Avem o țintă clară pentru finalul anului – un deficit de 6,2% din PIB – și avem o direcție credibilă. Prioritatea trebuie să rămână dezvoltarea țării, echilibrul şi managementul responsabil al banilor publici.“, a spus Nazare.