Fostul ministru al Finanțelor și fost primar al municipiului Slatina, Darius Vâlcov, va fi eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Vrancea a admis contestația formulată de acesta și a dispus liberarea condiționată. Decizia a fost pronunțată astăzi și este definitivă.
Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv în mai 2023 la șase ani de închisoare în „dosarul tablourilor”. Anchetatorii au susținut că o parte din bunurile și sumele de bani obținute din fapte de corupție au fost ascunse în locații conspirative, inclusiv într-un seif și în pereții unor imobile, fiind descoperite zeci de tablouri atribuite unor artiști cunoscuți.
Vâlcov a ocupat mai multe funcții importante în administrația publică și în Guvern. El a fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai fostului lider PSD Liviu Dragnea, fiind considerat unul dintre artizanii programului economic promovat de social-democrați în perioada guvernelor Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă.
Sursa: stiripesurse.ro