Un șofer băut și cu permisul suspendat a fost implicat, ieri, într-un accident rutier care a avut loc la ieșirea din municipiul Constanța spre Ovidiu. După impact, acesta a părăsit locul evenimentului, fiind găsit ulterior în orașul Ovidiu.
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 41 de ani, suspectat de comiterea faptelor.
Ce spun polițiștii IPJ Constanța
Astfel, la data de 10 iunie a.c., în jurul orei 16.20, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 2A, la intersecție cu strada Alexandru Sahia din municipiul Constanța.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre impactul a două autoturisme, iar unul dintre șoferi a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui bărbat, de 77 de ani, conducător auto în cel de-al doilea autoturism.
În scurt timp de la producerea accidentului, bărbatul a fost identificat, în orașul Ovidiu, iar în urma cercetărilor a reieșit faptul că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propuneri corespunzătoare.