Dr. Liviu Mocanu va fi înmormântat sâmbătă, în Cimitirul Municipal Energia.
Anunțul a fost făcut astăzi de către familie:
”Cu inimele frânte, anunțăm încetarea din viață a dragului nostru dr. Liviu Mocanu. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă la biserica Sfântul Nicolae (Coiciu) începând cu ora 13.00. Înmormântarea se va desfășura la cimitirul Municipal (Energia).
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați la capela cimitirului Municipal (Energia) de astăzi, începând cu ora 16.00.
Drum lin către îngeri!
Te voi iubi mereu!”
Ce spun reprezentanții Spitalului municipal Mangalia
”Cu profundă durere și regret, anunțăm trecerea neașteptată în neființă a colegului nostru, dr. Mocanu Liviu – medic de excepție, profesionist desăvârșit și om de o aleasă noblețe sufletească.
Dispariția sa fulgerătoare lasă un gol imens în comunitatea medicală și în inimile tuturor celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște și de a-i fi alături. Prin competența, devotamentul și empatia sa, dr. Mocanu Liviu a fost un exemplu autentic de profesionalism și dăruire.
Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima tristețea pe care o simțim și golul pe care îl lasă în urma sa. Ne vor rămâne însă vii amintirea zâmbetului său cald, a bunătății sale și a profesionalismului ireproșabil.
În aceste momente de grea încercare, suntem alături de familia îndoliată și de toți cei care l-au iubit și apreciat. Împărtășim aceeași durere, dar și recunoștința pentru că am avut onoarea de a-l avea printre noi.
Dr. Mocanu Liviu va rămâne veșnic în memoria și în inimile noastre, prin tot ceea ce a fost și prin binele pe care l-a dăruit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să aducă alinare celor care îl plâng!
Trupul neînsuflețit va fi depus astăzi, 11 iunie 2026, la capela Cimitirului Energia (municipal Constanța).
Stâlpii se vor oficia mâine, 12 iunie 2026, la ora 18:00.
Slujba de înmormântare va avea loc în data de 13 iunie 2026, la ora 13:00, la Biserica „Sf. Nicolae” din Coiciu (str. Răzoare nr. 68), urmată de înmormântare la ora 14:30.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”