Legea salarizării nu va putea fi adoptată în forma finală în sesiunea extraordinară a Parlamentului care începe pe 27 iulie, a anunțat joi premierul interimar Ilie Bolojan. Șeful Guvernului estimează că va fi necesară convocarea unei noi sesiuni extraordinare pentru închiderea acestui jalon din PNRR, evaluat la aproximativ un miliard de euro.
„În faza în care suntem, cred că este puțin probabil să avem o dezbatere finală săptămâna viitoare. Cred că este nevoie de încă o sesiune extraordinară”, a declarat Ilie Bolojan despre Legea salarizării.
„Unul dintre cele mai dificile proiecte este legat de Legea salarizării. Trebuia adoptat anii trecuți, dar a fost pasat de guvernele anterioare. Am considerată că nu trebuie să ne prioritizăm imaginea, ci interesul României. Introduce mai multă echitate în salarii, în funcție de puterea economiei și este un mecanism stabil, cu o valoare de referință ce se indexează în funcție de dinamica economică.
Avem ministere care au azi salarii duble față de alte ministere, deși fac aproximativ același lucru. Nu va scădea niciun venit. La final vor crește două treimi din salarii, iar o treime din salarii vor stagna până când vor fi ajungi din urmă de către cele două treimi.
Noi am ajuns cu acest proiect pornind de la suma de cheltuieli de personale de 166 de mld, adică 8,1% din PIB. Pentru 2027, avem 174 mld, adică 7,9% din PIB. Pe aceste sume au semnat partidele un acord. În baza discuțiilor cu sectoarele bugetare. Ministerul Muncii a constatat unele probleme, a văzut care sunt așteptările și propunerea pe care MM a făcut-o a fost ca anvelopa salarială să crească cu o valoare mai mare. Au fost purtate discuții și cu Comisia Europeană și s-a acceptat un plafon de 12,1 miliarde de lei în plus, adică tot 8,1% din PIB, în funcție de creșterea nominală a PIB-ului.
Au continuat negocieri și pe parcurs au apărut discuții privind drepturile salariale prin hotărâri judecătorește, acte subsecvente. Dacă proiectul nu se aplică, indiferent ce guvern vom avea, de la 1 ianuarie vor fi indexate salariile cu inflația pe un an de zile, iar o indexare cu 7% ne duce exact la aceeași creștere de 12 miliarde. Numai că cei care au acum mai mult vor primi și mai mult, iar cei care au puțin, vor primi puțin.“
Surse: hotnews.ro, stiripesurse.ro