Conecteaza-te cu noi

Actual

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și distrugere, la Peștera, județul Constanța

Published

on

ordin de protectie

Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și distrugere, la Peștera, județul Constanța.

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricărei dintre măsurile prevăzute, violență în familie și distrugere, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Postul de Poliție Peștera, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut un bărbat, de 46 de ani, cercetat pentru comiterea faptelor.

Cum s-au derulat lucrurile

Astfel, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 22 octombrie a.c. împotriva bărbatului de 46 de ani a fost emis un ordin de protecție, față de două femei, de 40 respectiv 75 de ani și față de doi minori cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.

La data de 23 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că au fost încălcate măsurile dispuse prin ordinul de protecție, în sensul că bărbatul s-a apropiat de una dintre persoanele vătămate cu scopul de interacționa cu aceasta.

Totodată, la sosirea echipajului de poliție bărbatul a manifestat un comportament agresiv și ar fi lovit autospeciala de poliție, provocând distrugeri prin ruperea rampei.

Bărbatul a fost reținut

În cursul zilei de ieri, 28 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, 29 octombrie, acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propuneri corespunzătoare.

Sursa foto: captură video

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions

Protejat de WebMonitor