Actual
Ce spune SCJU Constanța despre implicarea personalului medical în misiunile aeromedicale și de căutare-salvare
Published
47 de minute agoon
Spitalul Clinic Județeaa de Urgență Constanța a solicitat clarificări oficiale Departamentului pentru Situații de Urgență privind cadrul legal și operațional al implicării personalului medical în misiunile aeromedicale și de căutare-salvare, inclusiv în ceea ce privește mobilizarea personalului în afara programului de lucru, în absența unor linii de gardă la domiciliu aprobate.
De asemenea, spitalul a semnalat necesitatea asigurării resurselor umane și materiale adecvate, precum și a deblocării posturilor solicitate pentru UPU-SMURD și radiologie.
”Considerăm esențial ca aceste misiuni să se desfășoare în baza unor proceduri clare, a unui cadru legal și financiar corespunzător și cu respectarea condițiilor de siguranță pentru personalul medical și pacienți.”, au ptrecizat reprezentanții spitalului.
Replică oficială formulată de SCJU Constanța
Referitor la poziția publică a Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratului General de Aviație (IGAv) privind misiunile aeromedicale și de căutare-salvare de la Constanța, prin care se încearcă acreditarea ideii că activitatea de la Constanța se desfășoară într-un cadru perfect integrat și fără disfuncționalități , conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța formulează următoarea replică oficială, bazată exclusiv pe documente și pe realitatea operativă din teren:
- Falsul „mecanismului integrat” și apelurile telefonice date în timpul liber
Ce susțin DSU și IGAv: Că există o cooperare fluidă și planificată între echipajele aeriene și personalul medical UPU-SMURD.
Realitatea din documente (Nota de Fundamentare SCJU Constanța nr. 66703/06.10.2026): În cazul unor evenimente majore petrecute în Marea Neagră (cum a fost cel generat de incidentul cu drone), cadrele medicale de la SCJU Constanța nu au intervenit în baza unei proceduri operaționale standardizate, ci au fost mobilizate prin apeluri telefonice directe, primite în timpul liber din partea IGAv și a domnului Secretar de Stat, Raed Arafat. Un sistem național de urgență nu poate funcționa pe baza disponibilității voluntare și a telefoanelor personale date unor medici aflați în timpul liber.
- Recunoașterea tardivă a unui vid legislativ major: liniile de gardă lipsesc
Ce susțin DSU și IGAv: Recunosc senin că „în ceea ce privește liniile de gardă la domiciliu pentru personalul medical, procedura de aprobare și introducere a acestora este în curs”, încercând să minimalizeze acest aspect.
Realitatea: prin această recunoaștere, DSU confirmă exact ceea ce a semnalat SCJU Constanța: au fost dislocate elicoptere grele Sikorsky S-70M Black Hawk (prin Dispozițiile DSU nr. 681 și 682/2026) pentru misiuni complexe de căutare-salvare pe mare (SAR) și intervenții în perimetre ostile (cum este Neptun Deep), fără a avea aprobate și finanțate liniile de gardă la domiciliu și fără a asigura trusele medicale specifice sau consumabilele necesare.
Aruncarea personalului medical în misiuni de mare risc fără un cadru legal și financiar clar reprezintă o imprudență administrativă.
3. Deturnarea sensului Hotărârii Guvernului nr. 768/2021
Ce susțin DSU și IGAv: Că baza legală a operării este HG nr. 768/2021, prin care SCJU Constanța este desemnat operator medical pentru Punctul de Operare Aeromedicală.
Realitatea: HG nr. 768/2021 a fost concepută pentru operarea unui elicopter medical civil de urgență (SMURD pentru cazuri terestre și inter-spitalicești), iar nu pentru a transforma Spitalul Județean Constanța într-un partener implicat în misiuni militare sau de căutare-salvare maritimă (SAR) la zeci de kilometri în larg, pe platforme petroliere sau la nave avariate de drone.
Extinderea forțată a atribuțiilor prin dispoziții unilaterale de la centru, fără suplimentarea schemei de personal, depășește cadrul legal inițial.
- Deficitul acut de personal din UPU-SMURD este ignorat la București
Ce susțin DSU și IGAv: Că se lucrează la consolidarea răspunsului și că există capacitate aeriană operațională.
Realitatea: în timp ce la nivel central sunt raportate ore de zbor și misiuni, UPU-SMURD Constanța se confruntă cu un blocaj cronic al posturilor. Solicitările repetate ale Spitalului (concretizate prin Avizul CIMST nr. 1825082/2024 și Adresa SCJU nr. 56010/2026) pentru deblocarea a 5 posturi de medici de urgență, 20 de asistenți medicali generalişti, 12 medici radiologi și 14 asistenți de radiologie (pentru asigurarea imagisticii 24/7) sunt ignorate sau tergiversate.
Concluzie
Solicităm DSU și IGAv să renunțe la comunicatele triumfaliste care ascund realitatea din teren. Siguranța cetățenilor și a marinarilor din Marea Neagră nu poate fi lăsată la stadiul de „improvizație operativă” și apeluri de Urgență date pe telefonul personal al medicilor. Este imperativă deblocarea urgentă a posturilor, finanțarea liniilor de gardă la domiciliu și stabilirea unui cadru normativ real, adaptat misiunilor complexe de tip Black Hawk desfășurate la Constanța.
Ce au precizat anterior reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență?
Salvarea unei persoane cu ajutorul elicopterului este un efort comun. Echipajele de zbor, personalul medical și celelalte structuri de intervenție fac parte din același sistem, iar cooperarea dintre ele este esențială pentru reușita misiunii.
În zona Constanța, intervențiile aeromedicale sunt asigurate prin Punctul de Operare Aeromedicală Constanța, cu elicopterul SMURD și personalul Detașamentului Aeromedical. De la începutul anului 2026 și până în prezent, elicopterele SMURD care au deservit acest punct au executat 369 de misiuni aeromedicale, în cadrul cărora au fost salvate 326 de persoane.
În misiunile de căutare și salvare pe mare, echipajele aeronautice ale Inspectoratului General de Aviație operează elicoptere Sikorsky S-70M Black Hawk și sunt pregătite și calificate pentru acest tip de intervenție. De la operaționalizarea acestei activități, la 17 iulie 2026, echipajele Black Hawk au executat 20 de misiuni, însumând 58 de ore de zbor.
Asistența medicală este parte integrantă a acestor intervenții. Echipajele aeriene lucrează cu medicii și asistenții UPU-SMURD, iar, după caz și în funcție de situația de la bord, cooperează și cu medicii de pe navele care solicită ajutor. Resursele medicale și cele aeronautice sunt planificate și folosite împreună, în funcție de natura misiunii, starea persoanelor aflate în pericol și condițiile de intervenție.
În acest mecanism de cooperare, Hotărârea Guvernului nr. 768/2021 desemnează Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, prin UPU-SMURD, drept operator medical pentru Punctul de Operare Aeromedicală Constanța. Asigurarea componentei medicale se realizează potrivit cadrului normativ aplicabil și responsabilităților instituțiilor implicate, în complementaritate cu activitatea aeronautică desfășurată de Inspectoratul General de Aviație.
Salvarea maritimă pe cale aeriană este o capabilitate nouă, aflată în dezvoltare. Într-un timp relativ scurt, au fost făcuți pași importanți pentru operaționalizarea ei: au fost pregătite echipaje, au fost exersate proceduri și au fost executate misiuni reale în condiții dificile. Pregătirea echipajelor a presupus instruire intensivă, realizată cu sprijinul unor specialiști din Statele Unite ale Americii. Experiența acumulată în misiuni contribuie la dezvoltarea în continuare a procedurilor și a cooperării dintre echipele aeriene, medicale și de salvare.
Intervențiile executate arată că există capacitate aeriană operațională în zonă. În același timp, DSU și IGAv continuă să lucreze împreună cu structurile medicale și cu celelalte autorități pentru consolidarea întregului răspuns — de la alertare și intervenția aeriană până la preluarea și îngrijirea persoanelor salvate. Toate misiunile se desfășoară cu respectarea procedurilor aplicabile și a cerințelor de siguranță a zborului și a personalului participant.
Activitatea elicopterelor în zona Mării Negre se reflectă în intervenții concrete, în care echipajele de zbor, salvatorii și personalul medical au acționat împreună:
* 4 august 2026: un elicopter Black Hawk a evacuat un marinar rănit de pe o platformă de extracție din largul Mării Negre.
* 23 august 2026: o persoană care se simțea rău la bordul unei nave din zona Neptun Deep a fost preluată de un elicopter Black Hawk și transportată la spital.
* 5 octombrie 2026: trei marinari răniți de pe nava Royad Mammadov au fost recuperați prin troliere și transportați la țărm pentru a primi îngrijiri medicale.
* 15 octombrie 2026: cinci membri ai echipajului navei Wine Trader au fost preluați de un elicopter Black Hawk, care avea la bord o echipă medicală, și transportați la Constanța. Un al doilea elicopter a coborât prin troliere pompieri specializați pe nava avariată, pentru căutarea celorlalți membri ai echipajului.
* 24 octombrie 2026: un elicopter Black Hawk a intervenit pentru căutarea marinarilor dispăruți după incidentul în care a fost implicată nava Khoryv.
Aceste misiuni arată cum funcționează răspunsul integrat: elicopterele ajung rapid în zone greu accesibile, echipajele și salvatorii execută operațiunile specifice, iar personalul medical acordă sprijinul necesar persoanelor preluate. În funcție de situație, participă și structuri navale, pompieri, polițiști de frontieră, echipaje SMURD, Serviciul de Ambulanță Județean și personal medical aflat la bordul navelor.
Comentarii pe Facebook
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!
