Consilierii locali din Constanța au aprobat cu 25 de voturi, în ședința din 29 octombrie 2026, Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construirea unui imobil comercial pe strada Eliberării, în apropierea Cimitirului Municipal. Proiectul este inițiat de omul de afaceri Andrei Mânza și vizează un teren aflat lângă spălătoria auto WAW.
Documentația a fost supusă votului prin proiectul de hotărâre nr. 357/2026 și privește amplasamentul de pe strada Eliberării nr. 2H. Investiția propune o clădire cu subsol, parter și trei sau patru etaje, destinată activităților comerciale.
Cum va arăta clădirea
Terenul, în suprafață de 611 metri pătrați, aparține lui Andrei și Olga Mânza. Potrivit documentației urbanistice, noua construcție va putea avea o înălțime de cel mult 15 metri și o suprafață desfășurată de aproximativ 1.466 de metri pătrați.
Parterul este prevăzut cu o suprafață de 315 metri pătrați, iar conturul etajelor ajunge la 440 de metri pătrați. Proiectul rezervă 213 metri pătrați pentru circulații și parcaje și 83 de metri pătrați pentru spații verzi.
Accesul auto și pietonal se va face din strada Eliberării. Documentația a fost realizată de Ed Com ’96 SRL și a trecut prin etapa consultării publice în luna mai.
Spălătoria WAW și firma lui Andrei Mânza
În imediata vecinătate a terenului funcționează spălătoria auto WAW, identificată la adresa strada Eliberării nr. 2H. Tot aici își are sediul Noul Orizont SRL, societate înființată în 2001, care activează în domeniul întreținerii și reparării autovehiculelor. Potrivit datelor din registrul firmelor, Andrei Mânza este asociatul unic, cu 100% din capital, și administratorul societății.
Noul Orizont SRL a obținut de-a lungul timpului contracte pentru servicii de spălătorie auto de la mai multe instituții și companii publice. Printre acestea se numără Primăria Constanța, Consiliul Județean Constanța, RAJA și Transelectrica.
În 2024, Primăria Municipiului Constanța a atribuit societății Noul Orizont SRL un acord-cadru pentru servicii de spălare și curățare a autovehiculelor, în valoare de 547.447,86 lei, fără TVA.
Conform bilanțului pe 2025, societatea a avut o cifră de afaceri de 2.139.359 de lei, un profit net de 148.882 de lei și un număr mediu de 15 salariați.
În zonă mai este propus și un hotel
Pe aceeași stradă, la nr. 2L, firma Stely Metal SRL pregătește un alt proiect imobiliar, prezentat anterior de Ordinea. Acesta presupune demolarea a două magazii metalice și construirea unui imobil cu spații hoteliere și comerciale, cu subsol, parter și patru sau cinci etaje.
Documentația indica o înălțime maximă de 22,5 metri, pe un teren de 434 de metri pătrați.
Cele două investiții sunt separate: proiectul aprobat pentru Andrei Mânza privește o clădire comercială, iar cel al Stely Metal SRL are și componentă hotelieră.
Mai multe despre proiectul hotelului, vezi AICI.